Mateusz Morawiecki: UE trebuie să-și schimbe urgent direcția după alegerile din luna mai
Uniunea Europeană este blocată într-un cerc vicios, iar pentru a ieși din această criză UE trebuie să-și schimbe urgent direcția după alegerile pentru Parlamentului European din luna mai, scrie premierul polonez Mateusz Morawiecki înt-un articol publicat pe site-ul Politico.eu, conform Mediafax.
„Am trecut prin multe crize în trecut, însă situația în care ne aflăm astăzi este cea mai gravă: Brexitul, valurile ulterioare de migrație, terorismul, încetinirea economică, datoria publică în multe state membre - toate acestea au ridicat îndoieli serioase asupra viitorului proiectului european în rândul cetățenilor săi”, notează premierul polonez.
După părerea sa, răspunsul Bruxellesului la aceste crize a fost acela de a centraliza puterea, de a uita de democrație, de transparență și de responsabilitate și de a ignora suveranitatea națională, aceasta fiind o abordare profund greșită.
El apreciază că UE trebuie să se reinventeze pentru a le oferi speranțe noi, iar dacă blocul comunitar nu va acționa, alegătorii europeni vor fi din ce în ce mai dezamăgiți.
Morawiecki consideră că cel mai important lucru ar fi că UE trebuie să se întoarcă la rădăcini ca o uniune a națiunilor puternice, egale și libere, iar europenii au nevoie de o UE sensibilă din punct de vedere social; ambițioasă și inovatoare; fermă față de monopoluri și de protecționism; și sigură.
Premierul polonez propune un plan în cinci puncte pentru viitorul Uniunii Europene respectiv ccombaterea inegalităților, sporirea inovației, combaterea monopolurilor și a protecționismului, sporirea cheltuielilor pentru apărare și protejarea frontierelor și democrația.
„Din ce în ce mai mulți europeni sunt atenți la instituțiile UE și se îndoiesc de imparțialitatea lor. Bruxelles pare să trateze mai bine unele state membre decât altele, abordând deficitele bugetare, ajutoarele de stat sau reformele instituționale care par a fi diferite în funcție de țările implicate", scrie Morawiecki.
De asemenea, UE trebuie să facă o treabă mult mai bună în a asigura aplicarea corectă a normelor între țările membre.
„Este inacceptabil ca autoritățile UE să critice instituțiile unor țări pentru practici pentru care nu ridică obiecții în altă parte", spune acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Mateusz Morawiecki
Locații: Polonia
Subiecte: Alegeri europarlamentare 2019
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)