Nebunie totală. Student dat afară de la cursul despre creștinism și pus să ceară scuze după ce a susținut că există doar două genuri
Un student la Universitatea Indiana din Pennslyvania a fost dat afară de la cursul despre creștinism și pus să își ceară scuze după ce a îndrăznit să afirme că există doar două genuri. Tânărul nu va putea absolvi în mai, așa cum ar fi trebuit, până nu se va finaliza ancheta internă, însă acest incident îi întărește și mai mult convingerea că trebuie să devină profesor. Un profesor care, spune el, nu trebuie să fie un „furnizor de ideologii”, ci un educator.
Lake Ingle a fost pedepsit astfel după ce profesorul de la cursul de creștinism a pus studenților un filmuleț în care transgenderul Paula Stone Williams vorbea, într-o emisiune TV, despre experiențele ei anterioare ca bărbat, precum și despre experiențele ei actuale, ca femeie. „În timpul discursului său, Stone a vorbit și despre lucruri precum „mansplaining ”, privilegiul bărbatului” și sexism, despre care a spus că sunt „sistemice”, potrivit Fox News. Asta l-a făcut pe Ingle să intervină și să spună că biologii consideră că există doar două genuri.
Scurta sa intervenție l-a făcut pe profesor să îl dea afară din clasă, cerându-i să nu mai revină. Acum, în așteptarea unei anchete administrative, Ingle nu mai poate absolvi, așa cum trebuia, în luna mai.
„Profesorul mi-a încălcat drepturile privind Primul Amendament, pentru că opiniile și ideologia mea sunt diferite de ale ei”, a spus Ingle pentru Fox News.
„Convingerea mea fermă este aceea că fiecare om are libertatea și dreptul de a se identifica, de a se îmbrăca și de a se reprezenta pe sine așa cum consideră de cuviință”, a adăugat Ingle. „Cred și că este o încercare de fi redus la tăcere pentru că opiniile mele le contrazic pe cele ale profesoarei, pe care ea încearcă să le impună la cursuri în mod atât de evident”, a spus studentul.
Într-un gest și mai șocant, preotul de la Universitatea Indiana, Timothy Moerland, a precizat că, pe lângă suspendare, Ingle va trebui să ceară scuze profesoarei și colegilor pentru „comportamentul neadecvat”. Iar apoi va fi forțat să le asculte comentariile privind fapta lui.
Universitatea Indiana din Pennsylvania este o universitate publică de cercetare. Alison Downie, profesorul care l-a suspendat pe Ingle, predă cursul de „teologie feministă creștină”, fiind membră a programului din cadrul facultății „Studiul privind femeile și teoria de gen”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)