ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O nouă tragedie de Paștele catolic. Un polițist care nu se afla în timpul programului a intrat cu mașina într-un grup de copii, care ar fi blocat strada. 
 
Zece persone și-au pierdut viața, iar alte 30 au fost rănite atunci când un polițist a intrat cu mașina într-un grup de copii în timpul procesiunii catolice, de Paști, în nord-estul Nigeriei, înainte de a fi ucis la rândul său de credincioșii înfuriați, scrie Agerpres.

Polițistul, care nu se afla în timpul serviciului, a lovit un grup de copii care defilau duminică seară de Paștele catolic, la Gombe, a informat luni purtătoarea de cuvânt a poliției locale, Mary Mallum.
 
Cei doi indivizi au fost „atacați și uciși de mulțimea furioasă”, a explicat Mary Mallum.

„Au fost răniți 30 de copii care sunt în prezent în spital”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
 
Mașina a lovit intenționat mulțimea, în urma unei altercații, pentru că procesiunea bloca drumul. „Șoferul s-a certat cu copiii, care în final l-au lăsat să treacă, dar, enervat și mânios, a întors mașina și a intrat în ei”, a raportat Isaac Kwadang, responsabil al unui grup de catehism.