Nostalgie fără nicio intenție sau revenirea la sentimentele naționaliste? Noul Minister al „Patriei” împarte Germania în două
Crearea unei minister al „Patriei” (Heimat în limba germană) este o încercare sinceră de a aprofunda legăturile emoționale dintre politică și electorat sau în spatele acestui demers se ascunde un impuls mai sinistru? La aceste întrebări încearcă, de câteva zile, să răspundă presa germană, după ce deicizia cancelarului Angela Merkel de a înființa un minister al „Patriei”. Decizie care i-a împărțit pe nemți în două tabere și care a atras nemulțumirea comunității turce, cea mai mare comunitate de imigranți din Germania.
Este vorba de recenta decizie a guvernului de coaliție format de social-democrați și conservatori: înființarea unui un mega Minister de Interne și al „Patriei'”.
În timp ce unii s-au amuzat, comentând mai mult sau mai puțin ironic pe rețelele de socializare cu ce se va ocupa noul minister - cum ar fi ștrudelul și berea, nemții mai pesimiști, care critică înființarea Heimat, spun că acest termen va alimenta politicile populiștilor care promovează o agendă xenofobă și prin care se va ajunge la izolarea migranților a și altor minorități, scrie The Local.de.
Mai mult, se spune că acest Minister al „Patriei'”, un concept situat între patrie și pământ, a fost deturnat în perioada nazismului.
„Heimat a fost elementul central al construcției ideologice naziste a rădăcinilor, pământului și sângelui”, scrie săptămânalul Die Zeit, care adaugă că termenul „nu a existat niciodată fără a fi instrumentat politic”.
Inițiativa creării acestui minister aparține CSU, amenințat în fiefurile sale de creșterea influenței formațiunii conservatoare anti imigrație Alternativa pentru Germania (AfD), în condițiile în care în octombrie în Bavaria sunt preconizate alegeri regionale.
Îngrijorarea se face simțită și în cadrul comunității turce, cea mai mare comunitate de imigranți din Germania, care susține că termenul „Heimat” a jucat un rol important în doctrina nazistă rasială privind cultul rădăcinilor, pământului și sângelui.
„Heimat” este un concept deopotrivă emoțional și identitar: dificil de tradus, el are mai multe înțelesuri cum ar fi patria, țara de origine, pământul sau, mai general, locul unde te simți ca acasă, notează Agerpres.
Demersul se înscrie în linia „revoluției conservatoare'” cerute de CSU. Familie, „rădăcini creștine'” și patria ca „stabilitate culturală'” sunt cuvintele-cheie ale acestei mișcări, spune unul dintre inițiatori, Alexander Dobrindt.
Heimat va fi un termen greu de tradus când guvernul va modifica varianta în engleză a site-ului ministerului, susține Deutsche Welle. Pentru că, cel mai apropiat echivalent, ”homeland”, nu e suficient, lipsindu-i conotația emoțională. Cuvântul Heimat - patrie - face mult mai mult decât să stârnească sentimente patriotice. Evocă un spațiu și un sentiment de ”acasă”. Anumite peisaje, preparate culinare sau tradiții vestimentare ar putea fi asociate de germanii cu sentimente naționale cu termenul Heimat, iar nemților le crește inima când aud acest cuvânt.
Înființarea „Heimat” este un semnal că guvernul federal a înțeles pericolul politic al globalizării, care a afectat viața rurală și urbană din Germania, dar și în condițiile în care stațiile de metrou și parcurile germane au devenit adăposturi pentru sutele de imigranți, comentează New York Times. Liderii marii coaliții încep să vadă riscul servirii intereselor unor grupuri sociale diferite, în timp ce o mare parte a societății se simte abandonată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Subiecte: Naționalism vs internaționalism Patriotism
Organizații: Alternativa pentru Germania CDU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)