O fetiță din Alep i-a scris lui Donald Trump: Știu că ați devenit președinte al SUA. Vă rog, salvați copiii și oamenii din Siria!
O fetiță din Siria, al cărei nume a devenit cunoscut pentru postările sale pe Twitter în timpul asediului asupra orașului Alep, i-a scris o scrisoare deschisă președintelui Donald Trump, în care îl roagă să facă ceva pentru copiii sirieni.
„Trebuie să faceți ceva pentru copiii sirieni pentru că și ei sunt la fel ca și copiii Dvs și merită să trăiască într-o lume sigură, ca și Dvs”, spune Bana Al-Abed, care a fost nevoită, în decembrie 2016 să părăsească orașul Alep. Ea trăiește acum în Turcia alături de familia sa.
„Fac parte dintre copiii sirieni care su suferit din cauza războiului din Siria”, spune fetița, povestindu-i președintelui american că școala sa din Alep a fost distrusă de bombardamente, iar mulți dintre prieteni ei au murit atunci.
„Acum, în Turcia, pot să ies și să mă joc. Pot să merg la școală, chiar dacă nu am făcut-o încă. Iată de ce pacea este importantă pentru toată lumea, inclusiv pentru dumneavoastră”, scrie Bana.
„Știu că Dvs ați devenit președinte al Americii. Vă rog, salvați copiii și oamenii din Siria. Dacă îmi puteți promite că veți face ceva pentru copiii din Siria, voi fi noul Dvs prieten. Sper că îi veți ajuta pe toți copiii din Siria", își încheie fetița epistola către Trump.
Dintre cele peste 300.000 de persoane ucise în timpul războiului care face de șase ani ravagii în Siria, cel puțin 15.000 au fost copii, notează BBC News.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a primit-o pe Bana la 21 decembrie, împreună cu familia sa, după ce au fost evacuați. Turcia, în prezent aliată în Siria a Rusiei și Iranului, cu care a semnat un acord pentru a consolida armistițiul în urma negocierilor de la Astana, găzduiește circa 2,7 milioane de refugiați sirieni.
Noua administrație americană a lui Donald Trump s-a declarat deschisă cooperării cu Rusia, în Siria, împotriva jihadiștilor din gruparea Statul Islamic.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Recep Tayyip Erdogan
Subiecte: Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)