OMS interzice „salutul” cu cotul: „Mai bine vă puneți mâna pe inimă”
OMS declară război „ridicării cotului” sau salutului caraghios si absurd - care a devenit parte a obiceiurilor cetățenilor din întreaga lume de la începutul pandemiei. Obicei preluat chiar și de liderii europeni care au vrut să arate că respectă regulile și distanțările, salutându-se cot in cot la reuniunile din ultima perioadă. Infomația este publicată de site-ului italian Il Messaggero.
Dar, potrivit directorului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) ), Tedros Adhanom Ghebreyesus, acest mod de a saluta ar fi vehiculul contagiunii și ar trebui evitat complet. „Salutul cu cotul este o practică adoptată și de mulți șefi de stat, totuși este un gest care ar trebui evitat”, spune Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS, repostând un tweet al economistului Diana Ortega, care scria că „salutând oamenii, e mai bine să eviți să-ți atingi coatele, deoarece asta te face să te afli la mai puțin de un metru distanță unul de celălalt ”. Ortega spunea și că pentru a saluta oamenii ar fi de preferat gestul „așezării mâinii pe inimă”.
Mai mult, șeful OMS spune acum că acest contact dintre coate vine în conntradicție cu „prevederile comportamentale ale guvernelor, care recomandă utilizarea cotului pentru a împiedica pulverizarea particulelor mucoase”. Strănutul pe partea interioară a cotului și folosirea sa pentru a-i saluta pe alții ar duce la „o utilizare paralelă și promiscuă a articulației cubitale care ar putea fi o sursă de risc și cauză de contagiune, deoarece nu este nici igienică, nici sigură”.
Prin urmare, acest salut trebuie interzis, consideră șeful OMS.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Tedros Adhanom Ghebreyesus (OMS)
Organizații: Organizația Mondială a Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)