Obama, despre măsurile împotriva armelor de foc: Sunt de bun simț. Nu vor elimina violența, dar o vor reduce
Barack Obama și-a apărat cu tărie joi seara măsurile sale de 'bun simț' pentru o încadrare mai bună a armelor de foc, care fac aproximativ 30.000 de victime pe an în SUA.
"Respect dreptul de a purta armă, respect oamenii care doresc să dețină o armă pentru a se proteja sau pentru vânătoare, dar este logic să fac totul pentru a evita ca armele să cadă în mâini nepotrivite", a declarat președintele american la CNN. "Nu vom elimina violența din cauza armelor, dar o putem reduce', a adăugat el în debutul unei emisiuni numite 'Guns in America', transmisă în direct de la Universitatea George Mason din Fairfax (Virginia, est).
Foarte puternicul lobby american al armelor, National Rifle Association (NRA), a refuzat să participe la această emisiune. "NRA nu vede niciun motiv să participe la o operațiune de relații publice orchestrată de Casa Albă', a declarat Andrew Arulanandam, purtător de cuvânt al organizației care revendică aproximativ cinci milioane de membri în Statele Unite.
Obama, care a spus că nu a deținut vreodată o armă de foc, a ironizat această organizație care apără dreptul de a purta arme, dar refuză să participe la o dezbatere pe acest subiect. 'Sunt pregătit să vorbesc cu ei, dar conversația trebuie să se bazeze pe fapte și adevăruri, nu pe o ficțiune de genul 'Obama încearcă să confiște armele'', a afirmat șeful administrației de la Washington.
Obama a prezentat marți, într-un discurs cu o mare încărcătură emoțională, o serie de măsuri vizând în particular redresarea unor deficiențe în sistemul actual privind controlul antecedentelor judiciare și psihiatrice ale cumpărătorilor de arme.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: Barack Obama
Locații: SUA
Subiecte: Dreptul de a purta arme
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)