ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În răspăr față de restul UE, care încearcă să scape de dependența energetică față de Rusia, Ungaria tocmai a majorat comanda către Gazprom.

Budapesta a anunțat sâmbătă că Moscova a început să-i livreze mai multe gaze naturale decât era prevăzut în precendentele acorduri comerciale dintre cele două părți, scrie AFP.

Ministerul ungar de Externe a explicat că negocierile cu Rusia „au permis ajungerea la un acord” prin care Gazprom a început de vineri să livreze „volume superioare celor menționate în contract”.

Un înalt oficial al ministerului de la Budapesta, Tamas Menczer, a scris pe Facebook:

„Este datoria guvernului maghiar să asigure pentru țară o aprovizionare sigură cu gaze, iar noi am atins acest deziderat.”

Până la sfârșitul lunii august, un volum suplimentar zilnic de 2,6 milioane de metri cubi de gaze va intra în Ungaria prin conducta Turkstream, a precizat Menczer.

El a adăugat că, în prezent, sunt în derulare negocieri pentru o suplimentare a livrărilor și în septembrie.

Ministrul de Externe ungar, Peter Sijjarto, a făcut o vizită neanunțată la Moscova în iulie pentru a discuta achiziționare suplimentară a 700 de milioane de metru cubi de gaze, care se adaugă celor 4,5 miliarde furnizate anual Ungariei de Rusia, în mod normal.

Anunțul făcut de Budapesta survine la nici 10 zile de la intrarea în vigoare, pe 5 august, a unui document al Uniunii Europene care prevede ca fiecare stat membru să facă „tot ce poate” pentru a reduce consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022-martie 2023, în raport cu media ultimilor cinci ani, în aceeași perioadă.

Ungaria, care depinde în proporție de 80% de gazele din Rusia, a cerut o serie de derogări de la această obligație.