Papa Francisc nu mai tolerează corupția din Cetatea Sfântă. Suveranul Pontif cere controale stricte pentru procedurile de canonizare a sfinților
Papa Francisc a ordonat controale stricte pentru procedurile de canonizare a sfinților, anunță Digi 24.
O anchetă a unui jurnalist italian a scos la iveală că Vaticanul nu are aproape niciun fel de documente justificative pentru procesul de sanctificare, în condițiile în care costurile se ridică și la 750 de mii de euro pentru un singur sfânt.
Cu alte cuvinte, cei care se ocupă de candidaturi nu pot dovedi cum au cheltuit aceste sume și sunt bănuiți că și-au însușit o parte din bani. Biserica Catolică a canonizat 14 sfinți din anul 2000 și până acum.
Sfântul Părinte a aprobat, în data de 4 martie 2016, noile "Norme privind administrarea bunurilor Cauzelor de beatificare și canonizare", abrogându-le pe cele precedente aprobate de Ioan Paul al II-lea, la 20 august 1983.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
CLIMA! Înapoi la războiul împotriva umanității: Adevărul gol-goluț. DOCUMENTAR VIDEO tradus în română
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: Corupție
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)