ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legea care urmărește să încurajeze familiile să facă mai mulți copii a fost votată luni de parlamentul de la Budapesta. Actul normativ vizează oferirea de împrumuturi fără dobândă și stimulente fiscale, transmite dpa, citată de Agerpres.

Anunțate de premierul Viktor Orban încă din luna februarie, noua legislație menită să încurajeze nașterile prevede că cuplurile căsătorite în care femeia nu a împlinit vârsta de 40 de ani poate primi un împrumut fără dobândă în valoare de 10 milioane de forinți (35.000 de dolari).

Condițiile impuse prevăd ca ambii parteneri să aibă un serviciu și cazier judiciar și fiscal nepătate.

Rambursarea împrumutului va fi suspendată timp de trei ani de la nașterea primul copil. După al doilea copil, o treime din datorie va fi ștearsă, iar după nașterea unui al treilea copil, întregul împrumut va fi considerat rambursat.

Dacă însă cuplul nu are copii în primii cinci ani, dobânda trebuie plătită retroactiv.

Legea a fost votată nu doar de membrii partidului de guvernământ Fidesz, dar și de o majoritate clară a opoziției.

Când a anunțat această ințiativă în luna februarie, premierul Orban a afirmat că soluția pentru natalitatea în scădere din Ungaria constă în a convinge familiile să dea naștere mai multor copii și nu în primirea de imigranți.