Patriarhul Chiril al Rusiei critică legalizarea căsătoriilor homosexuale din Occident ce riscă să facă „neviabilă” societatea umană
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, a criticat luni inițiativele din unele țări vest-europene privind legalizarea căsătoriilor homosexuale și care riscă să facă „neviabilă” societatea umană.
„Din nefericire, unele țări din Occident au început să aprobe legi care contrazic conștiința și natura morală a ființei umane”, a spus Patriarhul Chiril la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, unde a venit pentru a asista la lansarea cărții sale în limba kârgâză Libertate și responsabilitate, în căutarea armoniei, scrie Agerpes..
În același context el a dezaprobat „legile privind căsătoria homosexuală”, prin care „ordinea juridică se detașează de moralitate”, și a criticat de asemenea reprimarea unor proteste ale celor care nu sunt de acord cu astfel de legi.
Patriarhul Chiril a dat exemplul „numeroaselor proteste ale credincioșilor în Franța, care au fost dispersate de poliție”, deși participanții la acele manifestații „au dorit doar să-și manifeste dezacordul față de decizia a patru sau cinci persoane din Senat care au obligat întreaga țară să trăiască sub noile legi” adoptate în anul 2013.
Totuși, patriarhul rus și-a manifestat speranță că promovarea unor asemenea legi este doar „o tendință istorică” trecătoare, dar dacă nu este așa atunci el crede că societatea umană riscă să devină „neviabilă”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Patriarhul Chiril
Locații: Rusia
Subiecte: Legalizarea căsătoriilor homosexuale
Organizații: Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)