Peste 1000 de copii abuzați de Martorii lui Iehova, în Australia
Un scandal de proporții a ieșit la iveală în vara acestui an: peste 1000 de copii au fost abuzați sexual de congregația Martorii lui Iehova.
Pe 7 septembrie a avut loc în Australia
procesul în cazul acestor abuzuri făcute pe parcursul a mai bine de 60 de ani. Scuza
adusă în fața instanțelor de reprezentanții Martorilor a fost bulversantă: religia
Martorilor este una foarte strictă iar asemenea cazuri trebuiau să rămână ascunse.
Doi martori au susținut că de multe ori au încercat să denunțe astfel de
abuzuri, dar au fost opriți de către congregația neoprotestantă, conform New York Post.
Ancheta făcută de către autoritățile australiene au descoperit 631 de adulți implicați în aceste scandaluri. Dintre aceștia 230 de membri au rămas în continuare în congregație. Cercetările nu s-au încheiat iar cei care vor fi găsiți vinovați vor fi condamnați la ani grei de închisoare pentru faptele comise. Din păcate copilăria pierdută nu va putea fi redată victimelor niciodată.
Martorii lui Iehova sunt o ramură desprinsă din biserica adventistă. Conform unor interpretări abrupte ale Bibliei Iisus Hristos nu este de fapt Dumnezeu. Martorii refuză să își exercite dreptul la vot, serviciul militar sau operațiile și transfuziile de sânge, sărbătorirea zilei de naștere. Sunt binecunoscuți datorită campaniilor media stradale și door-to-door cu reviste viu colorate, anual fiind tipărite milioane de cărți, reviste, broșuri și pliante în peste 30 de limbi ale globului. Distribuirea este organizată după toate principiile marketingului de rețea.
Secta Martorii lui Iehova este originară din Australia, în lume există peste
8 milioane de adepți. În România numărul membrilor este incert, între 50.000
și 100.000.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Descoperire șocantă. Sindromul long-Covid este, de fapt, post-vaccin
Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei
Sydney: Episcop, cunoscut pentru poziția fermă împotriva războiului din Gaza dar și a vaccinurilor Covid, a fost atacat cu cuțitul în timpul unei slujbe. Sâmbătă a avut loc un alt atac violent cu cuțitul, în care au fost ucise șase persoane - VIDEO
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Secțiuni: Externe
Locații: Australia
Subiecte: Copii abuzați sexual Fetiţe abuzate sexual
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)