Politicieni din Parlamentul European cer eliberarea imediată a „deținutului politic” Tommy Robinson, arestat în timp ce filma în fața unui tribunal unde era judecată o bandă de violatori musulmani
Liderii grupului Europei Națiunilor și Libertăților din Parlamentul European au cerut guvernului britanic, vineri, într- o conferință de presă, eliberarea imediată din închisoare a jurnalistului și activistului Tommy Robinson.
Tommy Robinson a fost arestat în fața Tribunalului din Leeds, în 25 mai, pentru că transmitea de pe stradă, în direct pe Facebook, despre procesul unei bande de violatori musulmani. A fost acuzat că a încălcat pacea și a fost condamnat în regim de urgență pentru 13 luni și încarcerat.
Janice Atkinson, deputată birtanică în PE din partea UKIP, și Marcel De Graaff, europarlamentar olandez din Partidul Libertății, au acuzat Marea Britanie că seamănă mai mult cu un stat polițienesc decât cu bastionul libertății de exprimare.
„Este păcat că guvernul, poliția, sistemul judecătoresc și autoritățile locale nu au acționat cu un asemenea zel și cu aceeași viteză și în cazul fetelor care au fost abuzate sexual, în mod sistematic, timp de peste 20 de ani de către bandele musulmane din Anglia, așa cum au făcut cu Tommy Robinson”, a afirmat Atkinson.
De Graaff a declarat, la rândul lui, că „discursul urii este acum noul instrument juridic prin care se încearcă reducerea la tăcere a opiniilor nedorite, pentru acoperirea crimelor și reducerea la tăcere a opoziției politice. Așa-numitul război legal al jihadului. Aducerea în fața instanței a devenit încă un instrument din setul de instrumente pentru a reduce la tăcere presa liberă și libera exprimare, pentru a acoperi crimele îngrozitoare și complicitatea autorităților locale și naționale”.
Cei doi eurodeputați au cerut eliberarea imediată a lui Tommy Robinson pentru siguranța și protecția lui, având în vedere că viața îi este pusă în pericol în închisoare, printre musulmani.
Până în prezent, guvernul britanic nu a avut nicio reacție, în ciuda protestelor și a celor peste 560.000 de semnături adunate de o petiție care cere eliberarea lui Tommy.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: Tommy Robinson
Locații: Bruxelles
Subiecte: Cenzură Islamizare Europa Libertatea de exprimare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)