Polonia: Noul premier conservator a demis șefii celor patru servicii secrete
Șefii celor patru servicii de informații și contrainformații din Polonia au fost demiși din funcții de noul premier conservator, a anunțat joi șeful comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea acestor instituții, Marek Opiola, la doar trei zile de la instalarea guvernului conservator și eurosceptic format de Partidul Lege și Justiție (PiS), transmite AFP.
Reunită în cursul nopții, comisia a aprobat propunerea de plecare din funcții, prezentată de noul prim-ministru Beata Szydlo, a celor patru șefi de servicii secrete (n.r. la noi sunt opt) — șefii celor două servicii civile, Agenția de Informații (AW) și Agenția de Securitate Internă (ABW), și ai celor două militare, Serviciul de Informații Militare și Serviciul de Contraspionaj militar, a precizat Marek Opiola.
"Munca responsabililor demisionari în funcțiile lor constituia o amenințare mai importantă decât amenințările venite din străinătate", a comentat noul ministru de externe, Witold Waszczykowski, plecarea celor patru responsabili, la postul de televiziune privat TVN24, citat de Agerpres.
"Nu vorbesc despre toți, dar, de-a lungul anilor, ABW s-a comportat mai mult ca o poliție politică față de politicienii polonezi decât ca o instituție însărcinată să apere interesele Poloniei împotriva acțiunilor din exterior", a adăugat el, precizând că "nu este vorba despre o răzbunare, ci despre o despărțire de oameni care nu și-au dovedit eficiența".
În schimb, din partea opoziției, fostul coordonator al serviciilor speciale, Marek Biernacki, a denunțat "o lovitură de forță nocturnă împotriva serviciilor speciale", care "a creat o situație periculoasă pentru stat", cu atât mai mult cu cât demisionarii nu au avut când să-și transmită dosarele succesorilor lor, aceștia nefiind încă numiți.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Polonia
Subiecte: Alegeri Polonia
Organizații: Servicii secrete Polonia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)