Polonia, la judecata Comisiei Europene în cazul legii privind controlul asupra mass-media
Comisia Europeană va lua în dezbatere la 13 ianuarie situația statului de drept în Polonia, prima etapă a unei proceduri de evaluare, după ce o controversată lege privind mass-media publice a fost votată în parlamentul de la Varșovia, a indicat duminică un purtător de cuvânt al executivului european citat de AFP, transmite Agerpres.
"Președintele (Comisiei Europene) Jean-Claude Juncker a fixat pentru 13 ianuarie o primă dezbatere asupra situației statului de drept în Polonia pe ordinea de zi a Comisiei", a declarat sursa menționată într-un scurt comunicat, conform Agerpres.
Dezbaterea deschide o etapă de evaluare în cadrul unei proceduri adoptate în martie 2014 și care se referă la respectarea statului de drept în țările membre ale Uniunii Europene, notează agenția de presă franceză.
Deputați și senatori polonezi au aprobat la 31 decembrie un proiect de lege prin care mandatele conducerilor și consiliilor de supraveghere ale posturilor publice de radio și televiziune încetează cu efect imediat. Noul text de lege asigură conservatorilor polonezi, aflați la putere, controlul asupra mass-media publice, ministrul finanțelor având de acum înainte competența de a-i numi și de a-i revoca pe noii șefi ai acestor canale, care până acum erau aleși pe bază de concurs organizat de Consiliul Național al Audiovizualului (KRRiT).
Mai multe organizații internaționale ale canalelor media, precum Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (UER/EBU), Asociația Jurnaliștilor Europeni și Reporteri fără Frontiere, și-au exprimat "indignarea" față de aceste amendamente "introduse în grabă, fără nicio consultare".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Jean Claude-Juncker
Locații: Polonia
Subiecte: Cenzură mass-media Statul de drept
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)