Premierul ceh, descoperit în conflict de interese, în urma unui audit CE. Andrej Babis a anunțat, recent, că se se opune planului Germaniei privind migrația
Un audit al Comisiei Europene (CE) a confirmat că premierul ceh Andrej Babis se află într-un conflict de interese din cauza „fostului său imperiu de afaceri”, informează Agerpres, citând Reuters.
Potrivit Reuters, publicația săptămânală Respekt a publicat această informație, duminică, citând "două surse care au avut acces la conținutului raportului”.
Pe de altă parte, Comisia Europeană (CE) a comunicat, vineri, că a trimis rezultatele auditului autorităților cehe, însă acestea sunt confidențiale, deoarece procedura de audit nu s-a încheiat. Partea cehă a confirmat primirea raportului.
Potrivit sursei citate, companiile din grupul Agrofert, nucleul activelor Babis, sunt estimate de Forbes la 3.5 miliarde de dolari și sunt unele din cei mai mari beneficiare ale subvențiilor UE din Cehia, atât pentru agricultură, cât și pentru proiecte de investiții.
Premierul Andrej Babis a reiterat, duminică, că a îndeplinit toate obligațiile legale în ceea ce privește aceste companii, administrate în prezent de fonduri fiduciare. Încă din luna iunie, presa a scris despre faptul că Cehia ar putea să fie obligată să restituie milioane de euro din ajutoarele acordate de UE companiilor Agrofert.
Investigațiile UE au scos în stradă sute de mii de cehi la mitingurile împotriva premierului Babis. Totuși, partidul acestuia, ANO, rămâne de departe cea mai populară grupare politică din Cehia.
ActiveNews a informat că premierul ceh Andrej Babis a anunțat că se opune planului propus de Germania privind reforma sistemului european de azil.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Andrei Babis
Locații: Cehia
Subiecte: Imigranti Europa
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)