Președintele Braziliei „diluează” legea privind purtarea măștilor în spațiile publice: Poate duce la încălcarea drepturilor omului!
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a „diluat” o lege care impunea purtarea măștii în spațiile publice pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, potrivit Monitorului Oficial din această țară din America Latină, citat sâmbătă de dpa, scrie Agerpres.
Bolsonaro a aprobat legea privind purtarea de mască în public, adoptată de Congresul Braziliei la 9 iunie, însă s-a opus prevederilor potrivit cărora brazilienii ar fi trebuit să-și acopere fețele în locuri precum școli, magazine și biserici.O prevedere referitoare la purtarea de mască în ”spațiile închise unde se adună oamenii” ar putea duce la încălcarea drepturilor omului, potrivit palatului prezidențial.
Bolsonaro a susținut că o astfel de prevedere ar putea duce la amendarea unor persoane pentru că nu au purtat mască la domiciliu. Și, dat fiind că nu exista posibilitatea de a adopta doar anumite paragrafe din text, Bolsonaro a blocat prevederea cu totul.
Președintele brazilian s-a opus prin veto și unui alt paragraf, care obliga guvernul să furnizeze măști categoriilor vulnerabile din punct de vedere social, precum și unei prevederi care obliga companiile să pună la dispoziție măști gratuite pentru toți angajații, relatează Xinhua.
Congresul brazilian va revizui acum obiecțiile lui Bolsonaro și are 30 de zile la dispoziție pentru a respinge veto-ul prezidențial. Reglementările locale privind purtarea măștilor nu vor fi afectate, menționează dpa.
Peste 1,5 milioane de oameni s-au infectat cu coronavirus în Brazilia, din care peste 63.000 au decedat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Jair Bolsonaro
Locații: Brazilia
Subiecte: măsuri restrictive
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)