Proteste masive: Cel puțin 10.000 de manifestanți anti-G20 la Hamburg
Cel puțin 10.000 de persoane, potrivit poliției și organizatorilor, s-au reunit duminică în mod pașnic la Hamburg, pentru a protesta împotriva summitului G20 care va avea loc vineri și sâmbătă în acest oraș-port din nordul Germaniei, relatează AFP.
Manifestația este primul protest de amploare din seria celor în jur de 30 anunțate pe tot parcursul săptămânii, conform Agerpres.
Organizatorii, care contau vineri pe participarea 'câtorva zeci de mii de persoane', au indicat o cifră provizorie 'mult peste 10.000', similară celei indicate de poliție.
Conform unui purtător de cuvânt al poliției, adunarea este 'absolut pașnică'.
Într-o atmosferă mai degrabă familială și în condiții de ploaie, manifestanți s-au reunit spre sfârșitul dimineții în fața primăriei din Hamburg, unde mai multe persoane au luat cuvântul pentru a cere 'o altă politică', respect față de mediu sau pentru a-l critica pe președintele american Donald Trump.
În portul Hamburg, activiști ai Greenpeace au manifestat în fața unei nave încărcate cu cărbune, pentru a cere renunțarea la folosirea acestei resurse în producerea de electricitate, a comunicat organizația.
Liderii statelor din grupul G20 se vor reuni vineri și sâmbătă la Hamburg, în condiții de securitate ridicată, pe fondul numeroaselor manifestații de protest anunțate.
Organizatorii mizează pe o participare de peste 100.000 de persoane pe parcursul mai multor zile.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: Germania
Subiecte: Summitul G20
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)