Reacția Rusiei după ce a fost acuzată de lovitură de stat în Muntenegru
Moscova respinge acuzațiile „grave” și „iresponsabile” aduse de Muntenegru conform cărora structuri ale statului rus s-ar fi implicat în tentativa de lovitură de stat din această republică de la Marea Adriatică, anul trecut, în octombrie.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca „este regretabil că astfel de acuzații sunt rostite de înalți responsabili. Sunt cuvinte prea grave pentru a fi pronunțate și a nu fi bazate pe informații fiabile. Este o minimă responsabilitate".
„Constatăm zi de zi acuzații absurde împotriva Rusiei. Rusia nu a intervenit, nu intervine și nu intenționează să intervină în afacerile interne ale unui alt stat. Și în special nu în Muntenegru, cu care avem relații extrem de bune", a adăugat el.
Seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a spus la rândul său că acuzațiile conform cărora Rusia ar fi ajutat la organizarea tentativei de stat din Muntenegru sunt neîntemeiate, scrie Agerpres.
Reacțiile vin după ce cotidianul britanic Sunday Telegraph a scris că oficiali britanici sunt de părere că autoritățile ruse s-ar fi aflat în spatele planului din octombrie 2016 de a-l ucide pe fostul premierul muntenegrean Milo Djukanovici, pro-occidental.
Tot duminică, procurorul general al Muntenegrului, Milivoje Katnici, a afirmat că un diplomat rus identificat ca Eduard Șișmakov, 'adjunct al atașatului militar rus din Polonia', a fost implicat în complot. Procurorul a mai precizat că structuri ale statului rus s-ar fi implicat în complotul dejucat în ziua alegerilor legislative, care ar fi avut ca obiectiv să împiedice aderarea Muntenegrului la NATO.
În ziua alegerilor din octombrie, autoritățile din Muntenegru au arestat 20 de persoane din Serbia sub acuzația că ar fi plănuit atacuri armate împotriva statului.
Ulterior, autoritățile muntenegrene au spus că naționaliști ruși au fost implicați într-o tentativă de a-l asasina pe fostul premier Milo Djukanovic și de a aduce un lider al opoziției la putere.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Dmitri Peskov Milo Djukanovici Serghei Lavrov
Locații: Muntenegru Rusia
Subiecte: Lovitură de stat
Organizații: Ministerul rus de Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)