Referendum DEGEABA în Grecia
În urmă cu două săptămâni, grecii spuneau prin referendum NU măsurilor de austeritate. Astăzi, grecii s-au trezit de la primele ore cu povara reală a noilor măsuri de austeritate: TVA-ul a crescut la 23%.
Taxa pe valoare adăugată a fost majorată la 23% pentru cele mai multe produse şi servicii.Asta înseamnă preţuri mai mari cu zece procente în magazine, restaurante şi pentru transport.
Este doar prima etapă din planul asumat de Atena în faţa creditorilor internaţionali ce include şi tăieri de pensii, majorarea unor impozite şi privatizarea unor active de stat.
În această dimineaţă, Guvernul elen a iniţiat şi procedura de plată către Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Are de virat 6,2 miliarde de euro, bani ce provin din ajutorul de urgenţă convenit săptămâna trecută. Există, însă, şi o veste bună pentru greci. Băncile şi-au reluat activitatea după trei săptămâni de blocaj. Cu toate acestea, rămân în vigoare anumite restricţii precum cea care limitează retragerile în numerar la 420 de euro pe săptămână.
Noile cote ale taxei pe valoare adăugată au fost implementate. Plafonul general a fost fixat la 23%, ceea ce reprezintă o majorare de 10 procente pentru cele mai multe produse şi servicii. Acest lucru se traduce prin preţuri mai mari la aproape toate produsele din magazine, dar şi în restaurante sau transporturi, de la autobuz până la feribot şi avion. Unii comercianţi au mai adăugat şi ceva în plus pe lângă majorarea impusă prin lege.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Locații: Grecia
Subiecte: Criza Grecia Majorare TVA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)