Referendum în Elveția: Majoritatea alegătorilor , în favoarea supravegherii electronice de către serviciile secrete
Elvețienii s-au pronunțat, într-o majoritate covârșitoare, în favoarea legii ce autorizează serviciile secrete să intercepteze comunicațiile telefonice și electronice, în cazuri de amenințare ridicată, potrivit primelor estimări ale rezultatului referendumului organizat duminică în Țara cantoanelor, conform BBC.
Ei au spus „da" în proporție de 66%, conform unei estimări a Institutului de sondare a opiniei publice gfs.bern, dată publicității de televiziunea elvețiană, după închiderea birourilor de vot la ora locală 12:00 (10:00 GMT). Această estimare are o marjă de eroare de + sau — 3%.
Acest referendum intervine în timp ce amenințarea teroristă este foarte ridicată în Europa.
Sondajele de opinie în timpul campaniei au prezis tot timpul „da" supravegherii electronice, dar cu un scor ce se situa între 53% și 58%.
O lege în acest sens a fost adoptată de Parlament în 2015, dar referendumul a fost lansat de către o alianță formată din Partidul Socialist, Verzi și mișcări precum Partidul Piraților, de teama unor derive precum cele denunțate de Edward Snowden în SUA.
Prin dezvăluirile sale, Edward Snowden, fost agent al Agenției Naționale de Securitate din SUA (NSA), a relevat în 2013 amploarea rețelei de supraveghere electronică din Statele Unite, înființată după atacurile de la 11 septembrie 200
Până în prezent, serviciile secrete din Confederația Elvețiană aveau dreptul să colecteze informații din surse publice sau dacă ele se aflau deja la dispoziția altor autorități.
Pentru guvern, care susține noua lege, nu este posibil să se răspundă, în aceste condiții, la noile amenințări.
Serviciile secrete ar putea de acum să monitorizeze, în anumite condiții, e-mailuri și apeluri telefonice ale persoanelor fizice, precum și activitățile pe care acestea le desfășoară pe internet, să se infiltreze în rețele de calculatoare și să efectueze căutări, inclusiv în vehicule și bagaje. Acestea ar putea, de asemenea, să perturbe accesul la informații în rețelele de calculatoare, în cazul în care există riscul ca aceste sisteme să fie folosite în atacuri asupra infrastructurii critice.
În schimb tot duminică, elvețienii au respins categoric alte două texte în care au fost consultați la nivel federal. Potrivit primelor estimări, în proporție de 60% ei au spus „nu" unei majorări cu 10% a pensiilor, la inițiativa sindicatelor, iar 63% dintre electorii care s-au prezentat la urne s-au pronunțat împotriva propunerii ecologiștilor de reducere a consumului de resurse naturale.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Edward Snowden
Locații: Elvetia
Subiecte: Monitorizarea convorbirilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)