SUA ar putea înființa noi baze militare în Siria, în ciuda promisiunii lui Trump privind retragrea militarilor americani
În timp ce președintele Trump spune că vrea să retragă trupele SUA din Siria, armata americană plănuiește să trimită un contingent suplimentar, pentru a asigura un punct de sprijin în nordul țării sfâșiate de război. Cel puțin așa susține agenția de presă de stat turcă Anadolu.
„Vreau să ieșim, vreau să aduc trupele acasă, vreau să încep reconstruirea națiunii noastre”, a declarat președintele american Donald Trump, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, cu liderii țărilor baltice, menționând că „misiunea inițială”, de înfrângere a teroriștilor ISIS în Siria este „aproape finalizată”.
Agenția de presă turcă Anadolu, controlată de stat, susține însă că SUA intenționează să înființeze două noi baze militare în orașul sirian Manbij, scrie ahvalnews.com.
Potrivit unor surse „de încredere” citate de agenția turcă, aproximativ 300 de militari americani în vehicule blindate au sosit deja în zonă, aducând cu ei materiale de construcție pentru ridicarea unei baze militare, la 8 km de râul Sajur. Se presupune că o a doua bază urmează să fie construită la 4 km la sud de Dadat.
Informațiile celor de la Anadolu au apărut după ce CNN anunța că armata americană lucrează la planul de a trimite zeci de trupe suplimentare în nordul Siriei.
Forțele democratice siriene (SDF), sprijinite de SUA, au pus preluat controlul asupra orașului Manbij din mâinile jihadiștilor Statului Islamic, în august 2016. Turcia consideră însă unitățile de protecție a populației (YPG), milițiile kurde siriane care alcătuiesc în cea mai mare parte SDF, drept o prelungire Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care se află în conflict cu Turcia de peste 30 de ani. În ciuda reacțiilor Turciei, Statele Unite continuă să sprijine SDF, ca cea mai eficientă forță terestră pentru a lupta împotriva ISIS. Washingtonul declară că ofensiva Turciei împotriva YPG subminează lupta împotriva ISIS, în timp ce Ankara cere Pentagonului să pună capăt sprijinului acordat kurzilor YPG.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Subiecte: Război Siria
Organizații: Armata SUA Pentagon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)