Scandal la Vatican. Secretarul pentru finanțe, acuzat de pedofilie
Secretarul pentru finanțe al Vaticanului, cardinalul australian George Pell, acuzat de pedofilie într-o nouă carte ce a stârnit mare agitație în Australia, a dezmințit orice abuz sexual asupra copiilor și a acuzat media de amestec în treburile justiției.
În iulie 2016, poliția australiană a declanșat o anchetă asupra unor acuzații mai vechi de pedofilie, pe care cardinalul Pell, cel mai Înalt Reprezentant al Bisericii Catolice în Australia, le dezminte categoric.
În octombrie, poliția australiană s-a deplasat la Roma pentru a-l audia pe cardinalul George Pell cu privire la aceste acuzații. Nicio inculpare nu a fost pronunțată în acest dosar.
În paralel, Comisia Regală de Anchetă din Australia se interesează din 2013 în legătură cu răspunsurile instituționale aduse în cazurile de abuzuri sexuale comise asupra copiilor. Cardinalul Pell a fost audiat de trei ori în acest cadru și a recunoscut în fața comisiei că a neglijat existența, sub gestiunea sa, a unor preoți pedofili în Statul Victoria în anii 1970.
Într-o carte nouă, jurnalista de investigație Louise Milligan prezintă detalii noi asupra acestor acuzații de pedofilie ce-l vizează personal pe cardinalul Pell, precum și noi informații asupra unor presupuse tentative ale Bisericii Catolice de a mușamaliza cazurile de pedofilie.
Cardinalul George Pell, care a dat de înțeles că este victima unei conspirații, l-a criticat pe editorul cărții „Cardinal: The Rise and Fall of George Pell” (Cardinalul: Mărirea și decăderea lui George Pell) și mass-media din Australia.
Ecleziastul a fost hirotonit preot în 1966 la Roma, înainte de a reveni în Australia în 1971, unde a urcat treptele ierarhiei catolice. El a fost desemnat în 1974, de Papa Francisc, să aducă mai multă transparență în finanțele Vaticanului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: Pedofilie
Organizații: Biserica Romano-Catolică Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)