Schimbare uriașă: Având acceptul lui Merkel, Parlamentul german se pronunță vineri cu privire la căsătoria între persoanele de același sex. Homosexualii vor căpăta și drepturi de adopție
Deputații germani vor vota vineri cu privire la legalizarea căsătoriei între homosexuali, după ce cancelarul german Angela Merkel a renunțat la opoziția sa de principiu asupra acestui subiect.
Aleșii au aprobat miercuri, în Comisie, să trimită în plen un proiect de lege care autorizează căsătoria între persoane de același sex și le dă - pentru prima oară - drepturi lărgite în domeniul adopției, au anunțat deputați la finalul ședinței.
Proiectul de legalizare a ”mariajului homo”, cum este numit în Germania, dezbătut de ani de zile, a accelerat la începutul săptămânii, după ce cancelarul s-a răzgândit cu privire la subiect.
Mult timp opusă uniunii între persoane de același sex, ea a refuzat până acum să-și asume riscul de a deranja facțiunea cea mai conservatoare a electoratului ei și pe aliatul ei bavarez, CSU.
Însă, luni seara, ea s-a declarat - pentru prima oară - deschisă unui vot ”în conștiință” al deputaților din tabăra conservatoare, adică fără vreun consemn de la partid.
Partenerul său minoritar în cadrul marii coaliții guvernamentale, SPD, a profitat imediat de ocazie și a cerut un vot în Camera Deputaților cât mai curând, luând-o vizibil pe nepregătite pe Merkel.
Adoptarea căsătoriei gay nu se afla în programul coaliției, semnat de parteneri în urmă cu patru ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Germania
Subiecte: Casatorii homosexuale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)