Se încheie era Troikăi. După opt ani în care au îngenuncheat Grecia, creditorii internaționali anunță sfârșitul crizei datoriilor
Epoca Troikăi care a stăpânit în Grecia vreme de opt ani a luat sfârșit.
Țările din zona euro au convenit asupra mult așteptatului acord de reducere a datoriilor Greciei, acord salutat ca fiind unul „istoric”. Comisarul UE pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a declarat că acordul înseamnă încheierea crizei din Grecia, relatează BBC.
„Problema datoriei grecești este acum de domeniul trecutului", a declarat ministrul francez Bruno Le Maire. Comisarul pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a adăugat: „Moment istoric. Criza se încheie în această seară". Dar supravegherea creditorilor nu se termină aici, chiar dacă Grecia va fi capabilă să se finanțeze pe piețe începând cu 20 august.
Acordul acordă Atenei mai mult timp pentru rambursarea împrumuturilor în valoare de 96,9 miliarde de euro și extinde perioada de grație pe durata căreia Grecia va plăti rate reduse sau nimic. Ministrul grec de finanțe, Euclid Tsakalotos, a declarat că a transmis un semnal că e un nou început pentru Grecia.
Grecia a devenit epicentrul crizei europene imediat după criza de pe Wall Street din 2008. În timp ce piețele financiare globale erau încă instabile, Grecia anunța în 2009 că și-a subestimat situația financiară și trăgea primele semne de alarmă privind deficitul bugetar al țării. Drept reacție, Greciei i-au fost interzise împrumuturile de pe piețele financiare, iar în 2010, țara s-a îndreaptat spre faliment.
Ajunsă la mâna creditorilor internaționali - Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană, Grecia și organismele financiare au convenit asupra unui plan de susținere financiară de 240 de miliarde de euro în 2010. Pentru a debloca aceste tranșe de ajutor, creditorii au impus mai multe măsuri de austeritate, cum ar fi concedierile în sectorul de stat, creșterile taxelor, scăderile pensiilor și ale salariilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Locații: Grecia
Subiecte: Criza Grecia
Organizații: Banca Centrală Europeană Comisia Europeana FMI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)