Se pregătește guvernul Euro. Pactul secret Merkel-Hollande prin care se vrea izolarea lui Cameron
Încercările diplomatice ale premierului David Cameron privind reformarea UE și posibila ieșire a țării sale din blocul comunitar sunt înăbușite din fașă de un pact secret încheiat între Franța și Germania. Hollande și Merkel ar fi trimis deja președintelui Comisiei Europene o listă cu propuneri prin care solicită instituirea unui Executiv unic pentru Zona Euro.
Acordul cu pricina, a cărui existență a fost dezvăluită de ziarul Le Monde, pare să conțină și opozițiile față de propunerea lui David Cameron, care vrea schimbarea Tratatelor de la Lisabona și încearcă să obțină unele concesii din partea Bruxelles-ului pentru Regatul Unit.
Pe scurt, liderul conservator de la Londra vrea să genereze o integrare fiscală și politică intre statele europene, mutare apreciată de unii dintre liderii europeni, dar care se tem că asta va duce la rediscutarea Tratatelor de la Lisabona. Adică la un salt în necunoscut și la interminabile tratative intre statele UE.
Ziarul francez susține că acest pact Franța-Germania s-a încheiat în mare taină, peste capul șefului Guvernului de la Londra, în timpul summitului care a avut loc recent în Letonia, pe fondul crizei datoriei Greciei, care amenință să destabilizeze uniunea monetară.
În documentul de câteva pagini adresat lui Jean-Claude Juncker, Merkel și Hollande nu fac nicio referire la propunerile lui Cameron. Textul se pronunță doar în favoarea creării unui guvern economic al zonei euro. Este vorba de o solicitare mai veche a Franței, în vreme ce pentru Germania este o premieră.
Parisul și Berlinul aduc pe masa Comisiei Europene un program bazat pe patru zone principale de intervenție - politica economică, convergența fiscală și socială, stabilitatea financiară și un guvern al zonei Euro. În același timp, documentul invită instituțiile europene să programeze reforme care să crească flexibilitatea pieței muncii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel David Cameron François Hollande
Locații: Franţa Germania Marea Britanie
Organizații: Comisia Europeana Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)