Șeful diplomației austriece: Criticile lui Trump privind cauzele Brexitului pot fi o oportunitate pentru schimbare în UE
Ministrul de externe austriac, Sebastian Kurz, a declarat luni la Bruxelles, înaintea reuniunii șefilor diplomațiilor din statele membre ale Uniunii Europene, că actuala situație a UE - în contextul Brexitului - nu trebuie folosită pentru 'a pune la pământ' blocul comunitar, ci pentru a da o șansă schimbării, relatează agenția EFE.
'Trebuie să folosim acest context ca stimul pentru a schimba lucrurile', a răspuns Kurz la sosirea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) după ce a fost întrebat despre ultimele declarații ale președintelui ales al SUA, Donald Trump.
Acesta din urmă a apreciat, într-un interviu acordat publicațiilor Bild și Times, că după Marea Britanie și alte țări vor părăsi UE din cauza crizei migrației, despre care viitorul președinte american crede că este unul dintre motivele pentru care britanicii au decis să iasă din UE, un alt motiv în opinia sa fiind dominația pe care Germania o exercită asupra blocului comunitar.
Cât despre NATO, organizație calificată de Trump drept învechită, șeful diplomației austriece a spus că aceasta rămâne 'o foarte puternică alianță defensivă'.
Sebastian Kurz a recomandat totodată să nu se tragă concluzii prematur și să se aștepte începerea activității viitoarei administrații de la Washington, el amintind că există declarații ale lui Trump care au fost contrazise de pozițiile unora dintre viitorii responsabili americani.
Așadar, ar fi bine 'să nu se interpreteze mai mult decât trebuie' aceste declarații, iar noul președinte și echipa sa să fie evaluați 'pentru faptele lor și nu pentru mesajele din campania electorală ori pentru un tweet sau altul', a indicat Sebastian Kurz.
În ceea ce privește relațiile dintre Washington și Moscova, șeful diplomației austriece a estimat că 'dacă noua poziție a SUA contribuie la îmbunătățirea relației dintre Statele Unite și Rusia, atunci nu este ceva ce ar trebui să privim cu îngrijorare, ci dimpotrivă, ar fi un lucru din care în Europa și în special în Austria am putea beneficia direct'.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Organizații: Casa Alba Partidul Republican Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)