Senatorii italieni au avizat negativ cererea pentru trimiterea lui Matteo Salvini în judecată
O comisie din Senatul Italiei a votat, marți, un raport negativ pe cererea magistraților pentru trimiterea lui Matteo Salvini în judecată, liderul formațiunii naționaliste Liga, sub suspiciunea de răpire. Salvini este acuzat că a refuzat să permită accesul unei ambarcațiuni cu migranți, anul trecut, pe când era și ministru de interne, potrivit Reuters.
În august 2019, Salvini a refuzat să permită unui vas, cu peste 100 de migranți la bord care ar fi fost salvați din largul mării, accesul pe coasta italiană, în timp ce era unul dintre miniștrii fostului guvern de coaliție de la Roma. În cele din urmă, un procuror italian ordona confiscarea și evacuarea ambarcațiunii operate de Open Arms, un ONG spaniol din domeniu.
Comisia a respins cu 13 voturi „pentru” și 7 „împotrivă” solicitarea unei curți de a-l urmări penal pe Matteo Salvini, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de răpire a migranților. Totuși, votul din plen ar putea răsturna decizia organismului intraparlamentar.
Fostul vicepremier e suspectat de răpire pentru că a oprit accesul unui vas cu migranți în Italia
„Ca ministru de interne, a fost datoria mea să opresc migrația ilegală și să combat traficul de persoane și sclavia”, a fost reacția lui Matteo Salvini, după votul din comisia Senatului italian de resort.
Mișcarea 5 Stele, care este la guvernare în Italia, a votat – cu o singură excepție – pentru ridicarea imunității parlamentare, la fel cum a făcut și Partidul Democrat. Chiar și așa, Matteo Salvini s-a bucurat de sprijinul independenților și al senatorilor cu viziuni de dreapta. Coaliția Italia Viva condusă de fostul premier Matteo Renzi s-a abținut.
În cele 14 luni petrecute în fotoliul de ministru de Interne al Italiei, Matteo Salvini a limitat drastic sosirile de migranți extracomunitari și a amenințat cu amenzi ambarcațiunile de intervenție operate de diverse grupuri, presând și alte state europene să urmeze exemplul italian.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Matteo Salvini
Locații: Italia
Subiecte: Imigranti Europa intrare ilegala migranti
Organizații: Liga
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)