Slovacia interzice Islamul ca religie de stat, înăsprind legea privind Bisericile: Islamizarea începe cu un kebab. Trebuie să facem orice pentru ca în această țară să nu se ridice moschei!
Guvernul din Slovacia a aprobat o lege care prevede interzicerea Islamulului ca religie de stat.
Actul normativ a fost propus de Partidul Național Slovac (SNS) și prevede că o religie trebuie să beneficieze de cel puțin 50.000 de credincioși pentru a putea fi calficată drept religie de stat, scrie The Independent.
Conform statisticilor recente, în Slovacia, țară cu peste 5 milioane de locuitori, trăiesc aproape 2.000 de musulmani și nu există nicio moschee.
Partidul Național Slovac susține că legea era necesară pentru a preveni înregistrarea unor biserici, precum Biserica satirică a Monstrului Zburător din Spaghete, care a atras numeroși adepți în toată lumea. 'The Flying Spaghetti Monster' a fost descris și desenat pentru prima oară într-o scrisoare semnată de americanul Bobby Henderson, în anul 2005. Scrisoarea era o formă de protest față de decizia predării, în școlile publice, a materiei ID (o formă contemporană de creaționism), ca alternativă la evoluționism. După acest protest, Henderson a înființat Biserica Monstrului Zburător din Spaghete, care promovează pastafarianismul, o satiră transformată în religie.
"Islamizarea începe cu un kebab și este deja in desfăsurare in orașul Bratislava. Haideți să ne gândim cu ce ne vom confrnta peste 10 ani", a declarat un politician din SNS pentru Reuters. "Trebuie să facem orice pentru ca nicio moschee să nu se ridice aici", a continuat acesta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Slovacia
Subiecte: Islamizare Europa Moschei Religia musulmană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)