Soția președintelui sirian începe lupta pentru viață: Asma al-Assad, diagnosticată cu cancer la sân
Soția președintelui Siriei, Asma al-Assad, urmează prima fază a unui tratament. Aceasta a fost diagnosticată cu o boală oncologică, a anunțat pe Twitter administrația prezidențială siriană.
„Asma al-Assad a început prima fază a unui tratament pentru o tumoare malignă la sân, identificată într-un stadiu incipient”, se spune în anunțul cancelariei, însoțit și de o imagine în timp ce președintele Assad își vizitează soția la spital.
De asemenea, administrația i-a urat soției președintelui Siriei însănătoșire grabnică.
Unii analiști consideră drept surprinzător faptul că știrea privind starea sănătății a fost dată acum, la sfârșitul războiului. Conform unor surse, boala ar fi fost ascunsă și de cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Bashar al Assad. Presa guvernamentală declară că tumoarea a fost recent diagnosticată. Lucru care poate fi real, având în vedere că Asma nu s-a retras niciodată din viața publică și a participat mereu la evenimentele oficiale ale guvernului, ultimul cu doar câteva săptămâni în urmă, când s-a întâlnit cu familiile „martirilor” și răniților în război.
În timpul celor 7 ani de război, Asma a devenit un punct de referință pentru toată lumea, chiar și pentru creștini. Deși putea pleca la Londra, pentru a scăpa de conflict și a fi la adăpost în țara sa de origine, soția liderului sirian a preferat să rămână lângă soțul ei.
În 2012, statele occidentale i-au interzis să călătorească în Europa, pentru ca anul trecut parlamentarii britanici să ceară ca cetățenia britanică a soției președintelui sirian să fie retrasă.
De religie musulmană sunnită, Asma a fost mereu apreciată de creștini, care nu văd nici o diferență între religii: „Are multă credință în Dumnezeu și o va proteja cu siguranță", afirmă ei.
Anunțul vine după ce, la începutul lunii trecute, forțele regimului sirian au ridicat drapelul lor deasupra orașului sudic Daraa și au sărbătorit victoria, un gest al cărui simbolism nu poate fi ignorat, pentru că în acest oraș a izbucnit revolta siriană, la 6 martie 2011.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Asma al Assad Bashar al Assad
Locații: Siria
Subiecte: Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)