Statele Unite sancționează „oligarhi” ruși apropiați Kremlinului
Nume grele din cercul apropiaților președintelui rus Vladimir Putin au fost trecute pe lista neagră a SUA. Washington-ul a decis vineri noi sancțiuni împotriva Rusiei, de această dată fiind vizate 38 de persoane și entități, acuzate în special de participare la „atacurile” Rusiei împotriva „democrațiilor occidentale”, informează AFP.
Printre cei sancționați de SUA se află șapte „oligarhi” ruși, cunoscuți ca apropiați ai lui Vladimir Putin, precum și douăsprezece companii pe care le dețin sau controlează. Pe lista sancționaților se numără Oleg Deripaska, proprietarul gigantului de aluminiu Rusal, Igor Rotenberg, Viktor Vekselberg și Kirill Șamalov, actori importanți în sectorul energetic, și Suleiman Kerimov, miliardar și senator, au anunțat responsabili americani.
Acestea sunt unele dintre cele mai dure măsuri luate de administrația Donald Trump împotriva Moscovei și vin în contextul scandalului Skripal, care a dus la expulzarea a zeci de diplomați ruși din SUA și din Europa.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Vladimir Putin
Subiecte: Cazul Skripal Sanctiuni Rusia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)