Statele est-europene vor face presiuni asupra NATO, la o reuniune la București, pentru instalarea de baze permanente pe teritoriile lor
Liderii din Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România se vor reuni într-un summit la 3 și 4 noiembrie la București. Cu această ocazie, vor spori presiunea asupra alianței militare de a instala baze permanente pe teritoriul lor, scrie Financial Times.
Statele est europene din NATO își vor uni forțele pentru a spori presiunea asupra alianței militare de a instala baze permanente pe teritoriul lor, a declarat luni un consilier al noului președinte polonez Andrzej Duda, citat de publicația amintită.
Țările din flancul estic al Alianței se vor reuni la 3-4 noiembrie la București, a declarat consilierul pe politică externă al președintelui polonez, Krzysztof Szczerski, într-un prim semn de acțiune concretă din partea acestor state membre de a face lobby pentru o prezență sporită a NATO în regiune, în contextul temerilor privind o intensificare a agresiunii Rusiei.
Polonia cere de mult timp instalarea de baze permanente pe teritoriul său, iar noul președinte a făcut din aceasta o prioritate a mandatului său. Însă unele state occidentale, în special Germania, se opun ideii, temându-se că o astfel de măsură ar antagoniza Moscova și ar amplifica tensiunile dintre Europa și Rusia.
După anexarea Crimeii de către Rusia anul trecut, Polonia și țările baltice au solicitat în mod repetat Alianței Nord-Atlantice staționarea permanentă de trupe pe teritoriile lor, pentru întărirea flancului estic al organizației.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Krzysztof Szczerski
Locații: București Europa de Est Polonia
Subiecte: Baza NATO România
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)