Studiu: Patru din zece francezi consideră că o revoluție este cea mai bună cale de a rezolva problemele politice ale țării
Un studiu realizat recent arată că aproape patru din zece francezi consideră că o revoluție ca la carte este cea mai bună cale de a rezolva problemele politice ale țării, relatează breitbart.com.
Realizat de compania IFOP, sondajul arată că 39% dintre respondenții francezi au spus că este necesară o revoluție pentru a face schimbări reale în țară, procent mult mai mare decât în alte părți ale Europei, scrie Atlantico.
În comparație, doar 20% dintre germani consideră că revoluția este o soluție politică viabilă, procentul care cred acest lucru fiind chiar mai mic în cazul austriecilor și polonezilor - doar 14%.
Directorul companiei IFOP, David Nguyen, a comentat rezultatele din Franța astfel: „Primul lucru de remarcat ar fi că acesta este un procent absolut spectaculos. Patru din zece consideră că o revoluție ar fi o soluție bună: chiar dacă nu știm exact ce au pus în spatele acestui cuvânt, este semnul unei prezențe radicale în societate”.
Nguyen consideră că aceste procente reflectă sprijinul larg pentru mișcarea „Vestelor galbene”: Guvernul nu poate să parieze pe o schimbare majoră de opinie in ceea ce privește mișcarea „vestelor galbene” pentru că pur și simplu cerințele lor sociale vor fi întotdeauna legitime pentru o întreagă categorie de populație”.
Majoritatea celor care au spus că revoluția ar fi o soluție politică viabilă a venit atât din partea susținătorilor partidului conservator Rassemblement National, condus de Marine Le Pen, cât și de la stânga, reprezentată de formațiunea „Franța Nesupusă”, condusă de Jean-Luc Melenchon, a precizat Nguyen.
Concluzia sa este că revolta oamenilor din Franța a fost mult mai mare decât cea a altor europeni.
„Este un lucru foarte îngrijorător deoarece aceste sentimente negative sunt mai frecvente în Franța decât în alte țări europene. În special, sentimentul de furie care este apriori motorul principal al spiritului revoluționar”, a explicat el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Franţa
Subiecte: Revolta vestelor galbene Revoluția franceză
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)