Tom Hanks, cel mai cunoscut actor ortodox din lume, a primit cetățenie onorifică din partea Greciei
Președintele elen Prokopis Pavlopoulos a semnat un decret de naturalizare onorifică a actorului american Tom Hanks, considerat „un iubitor al Greciei”, a anunțat vineri agenția de presă ANA, citată de AFP.
Actorul american este căsătorit din 1988 cu Rita Wilson, actriță, cântăreață și producătoare de origine greacă. Pentru a se cununa religios cu ea, Tom Hanks s-a botezat ortodox. Cei doi sunt împreună și astăzi, iar secretul căsniciei lor este, așa cum mărturisea actorul, Hristos. De altfel, sunt deja cunoscute imaginile postate pe rețele de socializare cu cei doi participând fie la Slujba de Înviere, fie la alte slujbe ținute de Biserica Ortodoxă de peste Ocean.
Rita Wilson a produs filmul „My Big Fat Greek Wedding” (2002), o comedie care prezintă o familie de imigranți greci stabiliți într-o suburbie a metropolei Chicago, foarte atașați de originile și tradițiile lor. Tom Hanks și Rita Wilson dețin o casă de vacanță pe insula elenă Antiparos, unde își petrec în fiecare an concediul de vară, și distribuie adeseori pe rețelele de socializare fotografii realizate în timpul vizitelor pe care le efectuează în diverse destinații exotice din Grecia.
În vârstă de 63 de ani, Hanks este unul dintre starurile cele mai bine plătite de la Hollywood. El a câștigat de două ori premiul Oscar la categoria „cel mai bun actor în rol principal” grație interpretărilor sale din filmele „Philadelphia” (1993) și „Forrest Gump” (1994).
În 2015, Tom Hanks a primit ordinul național Legiunea de Onoare în rang de cavaler din partea președintelui francez Francois Hollande, iar președintele american Barack Obama i-a înmânat în același an Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă atribuită în Statele Unite.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Tom Hanks
Locații: Grecia
Subiecte: Convertiri la ortodoxie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)