Trump spune că întâlnirea cu Kim Jong-un ar putea avea loc în trei-patru săptămâni
O întâlnire cu Coreea de Nord ar putea avea loc în următoarele trei-patru săptămâni, a anunțat președintele american, Donald Trump, sâmbătă, în cadrul unui miting în statul Michigan. Liderul de la Casa Albă a adăugat că „va fi o întâlnire foarte importantă, denuclearizarea Peninsulei Coreene”.
Trump a susținut că datorită poziției sa ferme față de Coreea de Nord s-a ajuns la acest progres în de-nucleizarea Phenianului.
Înaintea mitingului din Michigan, Trump a primit o informare cu privire la reununiunea istorică de vineri, dintre Kim și Moon, cei doi lideri coreeni fiind de acord că „presiunea fără precedent” a Washingtonului, Seulului și a comunității internaționale „a dus la acest moment semnificativ”.
Trump a confirmat ulterior pe Twitter, într-un mesaj, că „data și locația întâlnirii cu Coreea de Nord este stabilită". Deși niciun cadru oficial nu a fost încă anunțat, CBS News a anunțat, citând surse din administrația SUA, că acum Casa Albă alege între Mongolia și Singapore. Vladivostok ar putea fi, de asemenea, un alt loc posibil.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a propus închiderea, în luna mai, a centrului de teste atomice și invitarea la eveniment a unor experți americani, a anunțat duminică președinția sud-coreeană, în timp ce Donald Trump s-a declarat optimist cu privire la posibilitatea unui acord nuclear cu Phenianul, relatează AFP.
Această propunere, transmisă de președinția sud-coreeană, este cea mai recentă ilustrare a vârtejului diplomatic care a avut loc în ultimele luni în Peninsula Coreeană și care a culminat vineri cu un summit istoric intercoreean.
Timp de ani de zile, Pheninanul a argumentat că nu va renunța niciodată la arma atomică, indispensabilă, potrivit lui, pentru a se apăra de o invazie americană.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Cutremur la OMS. Marea Britanie i-a dat cu tifla lui Tedros: Refuză să semneze Tratatul Plandemic
Eurovision câștigat de o ARĂTARE într-un nou afront homosexualist asupra muzicii și bunului simț
”Suntem plătiți să vă vaccinăm copiii!” - Dezvăluirile unui pediatru despre stimulentele Big Pharma primite de medici pentru a promova vaccinarea prin orice mijloace
Ashley Biden confirmă oficial că Jurnalul - în care vorbește despre "DUȘURI CU TATA" Joe Biden - este REAL
Haos pe aeroporturile din Marea Britanie după ce sistemul de porți biometrice “e-Gates” a colapsat la nivel național - pasagerii blocați au așteptat ore întregi “fără mâncare și apă”
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Kim Jong-un
Locații: Coreea de Nord SUA
Subiecte: Amenințare Coreea de Nord
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)