Tsipras, mesaj din Rusia pentru UE: Europa nu mai este buricul lumii! Grecii știu să bată la porți mai sigure!
Grecii sunt un popor capabil să descopere noi orizonturi și să bată la porți mai sigure. Acesta a fost mesajul pe care premierul grec Alexis Tsipras l-a transmis, vineri, de la Sankt Petersburg, liderilor europeni și creditorilor care, în aceste zile, strâng Grecia cu ușa.
Premierul grec Alexis Tsipras a inceput vineri o vizită de de două zile la Sankt Petersburg, unde participă la un forum economic, un bun prilej pentru șeful guvernului de la Atena de a spune că politica de ”strângere a curelei' impusă de Bruxelles și Berlin agravează recesiunea și 'nu duce nicăieri”, informează Reuters.
”După criza din 2008, lumea s-a schimbat. Europa nu trebuie să se mai considere buricul pământului. Centrul lumii s-a schimbat, există noi forțe la nivel politic și economic. Relațiile internaționale capătă un carcater multipolar”, a spus Tsipras, avându-l alături pe președintele Vladimir Putin.
”Suntem în mijlocul unei furtuni, dar suntem un popor care știe să se descurce pe mare și nu ne sperie furtuna și nici posibilitatea de a descoperi noi oceane și de a ajunge în porturi mai sigure”, a continuat șeful guvernului de la Atena, făcând aluzie la presiunile creditorilor internaționali ce ar putea împinge Grecia către Rusia. Tsipras a vrut să amintească și faptul că țara sa este 'un prieten istoric al Rusiei'.
De altfel, vizita sa la Sankt Petersburg s-a concretizat deja cu semnarea unui memorandum pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul finanțării oferite de Rusia.
Vizita lui Tsipras la Sankt Petersburg survine după ce negocierile dintre Grecia și creditorii săi, UE și FMI, pentru continuarea asistenței financiare, au înregistrat un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată și de o posibilă ieșire din zona euro.
Guvernul condus de Tsipras respinge în special solicitările creditorilor internaționali de creștere a TVA la electricitate și medicamente, precum și tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii. Reuniunea de joi a Eurogrupului s-a încheiat de asemenea fără niciun rezultat, fapt care l-a determinat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, să convoace un summit european extraordinar pentru luni.
Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Mai tare ca Elena Ceaușescu: "America are nevoie de tine să fii Mamala națiunii" (VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras Vladimir Putin
Subiecte: Criza Grecia
Organizații: FMI Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)