UE prelungește sancțiunile impuse Rusiei
Sancțiunile europene impuse Rusiei ca urmare a anexării peninsulei Crimeea au fost extinse pentru încă șase luni, au stabilit liderii europeni la summitul de la Bruxelles.
Decizia poate fi văzută și ca un semnal către Donald Trump, a spus un oficial UE pentru Reuters, în condițiile în care președintele ales al Statelor Unite a promis că se va reapropia de Rusia.
Polonia ar fi vrut extinderea sancțiunilor impuse Moscovei, în domeniile apărării, energiei și finanțelor, cu un an, dar un grup de țări, în frunte cu Italia, cereau reluarea relațiilor economice cu Kremlinul. Liderii europeni spun că prelungirea a fost agreată pe baza realităților din teren si nu cu gândul la viitoarea politică a Washingtonului.
„Era clar că vom prelungi sancțiunile cu încă șase luni. Unii dintre colegii noștri poate ar fi preferat 12 luni, dar nu a fost, de fapt, o discuție. Este încă prea devreme pentru a evalua cu responsabilitate care este politica posibilă a noii administrații americane față de Rusia”, afirmă Donald Tusk, președintele Consiliului European.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Subiecte: sancțiuni economice Sanctiuni Rusia
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)