UNESCO a retras Biserica Nașterii Domnului de la Betleem de pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol
UNESCO a retras Biserica Nașterii Domnului din Betleem de pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, a fost retrasă de UNESCO de pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, după lucrări de restaurare, anunță site-ul france24.com.
Biserica, situată în centrul orașului Betleem, în Cisiordania ocupată, precum și traseul de pelerinaj, au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2012, iar după 2 ani au fost puse pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol, datorită gradului său de deteriorare.
Este vorba despre primul sit palestinian înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în pofida opoziției Israelului și a Statelor Unite.
În 2015, în cadrul unui acord istoric între Autoritatea Palestiniană și cele trei Biserici (ortodoxă, catolică și armeană) care administrează biserica, au început lucrările de restaurare.
Primul a fost reparat acoperișul, apoi mozaicurile, dezvăluite anul trecut, chiar înainte de Crăciun. Lucrările au fost supervizate de Autoritatea Națională Palestiniană (ANP) și finanțate de palestinieni, dar și de donații ale unor guverne și ale unor particulari.
„Pentru a-și motiva decizia, Comitetul a apreciat calitatea lucrărilor efectuate la Biserica Nașterii Domnului, în special restaurarea acoperișului, a fațadelor, mozaicurilor și a porților bisericii", a afirmat UNESCO într-un comunicat.
Construită în secolul al IV-lea de împăratul roman Constantin, modificată de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea, apoi extinsă în epoca cruciadelor, Biserica Nașterii Domnului este una dintre cele mai vechi și sacre biserici ale creștinătății.
Miza nu este numai una istorică, religioasă și turistică, ci și una politică, în condițiile în care orașul Betleem, în care ajung peste două milioane de vizitatori pe an, este situat pe teritoriul autonom palestinian și separat de Ierusalim printr-un zid
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Israel
Subiecte: Biserica Nașterii Domnului
Organizații: UNESCO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)