Un lider politic avertizează: Brexit-ul și alegerea lui Donald Trump sunt doar începutul revoluției împotriva „mondialiștilor”
Fostul lider al partidului eurofob din Marea Britanie Ukip, Nigel Farage, a fost aclamat vineri la conferința anuală a conservatorilor americani, când a afirmat că victoriile Brexit și a lui Donald Trump nu sunt decât premisele unei revoluții împotriva „mondialiștilor”.
„În 2016, am făcut-o!, a exclamat Nigel Farage pe scena CPAC (Conservative Political Action Conference), la puțin timp după sosirea președintelui american la reuniunea desfășurată în apropiere de Washington.
„Când generațiile viitoare vor studia istoria acestei perioade, un an se va distinge dintre ceilalți și acesta va fi 2016", a declarat el, unul dintre principalii actori ai campaniei pentru Brexit în iunie 2016.
Evocând viitoarele alegeri din Olanda, Franța, Germania și eventual Italia, Nigel Farage a declarat că 2016 nu a fost decât "începutul unei mari revoluții globale. Ea va atinge restul lumii occidentale”, informează Agerpres.
Și chiar dacă în aceste țări au fost suferite înfrângeri în 2017, "centrul de greutate al întregii dezbateri se va deplasa", și-a exprimat el satisfacția dinainte, fără a o cita pe Marine Le Pen, și denunțându-i pe "mondialiști", termen care face parte și din vocabularul lui Donald Trump.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Monseniorul Viganò: Legătura dintre Asasinarea lui JFK și Biserica Paralelă
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Operațiune-fulger a Rusiei: Peste 20.000 de parașutiști iau cu asalt orașul ucrainean Ceasov Iar
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Nigel Farage
Locații: SUA
Subiecte: Brexit
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)