Un nou focar de conflict în Orientul Mijlociu
Ca orice mare putere, SUA evită să își asume responsabilitatea în legătură cu declanșarea unor grave crize internaționale cum este cea a terorismului, aruncând pisica moartă în gradina unor țări fără o pondere economică și militară importantă dar posibil generatoare de conflicte prin poziția lor geografică.
Un astfel de stat este Qatarul, mic emirat din sud estul Arabiei Saudite care de aproape două săptămâni se află sub un fel de embargou impus de țările arabe vasale Americii pe motiv că ar finanța terorismul. Restricțiile au mers până într-acolo încât potrivit unor surse, locuitorilor Qatarului nu li se mai permite de către autoritățile saudite să vină în pelerinaj la Mecca, fapt fără precedent în lumea islamică.
Există, desigur, posibilitatea ca CIA ori alte servicii secrete să dețină date care să confirme implicarea Qatarului în susținererea financiară a ISIS. Având în vedere precedentele create de politica americană în Orientul Mijlociu este însă la fel de posibil ca acuzația adusă Qatarului să fie doar un pretext folosit de Departamentul de Stat American pentru declanșarea unui nou act de agresiune. Nu mai departe de anul 2003, Administrația Bush, în ciuda opoziției Consiliului de Securitate ONU și chiar a unor state membre NATO, a decis înlăturarea prin forță a regimului de la Bagdad și ocuparea militară a Irakului pe motiv că Saddam Hussein ar fi deținut arma chimică, fapt neconfirmat nici până în ziua de astăzi.
Pe teritoriul Irakului și al Siriei, țară măcinată de un cumplit război civil care a avut ca punct de plecare încăpățânarea Administrației Obama de a-l înlătura prin orice mijloace pe președintele Bashar Al Assad, aliat al Rusiei, a luat naștere Stat Islamic, organizație care prin mulțimea și "ingeniozitatea” atentatelor ține la ora actuală sub teroare populația civilă din țările occidentale.

Donald Trump, excentricul președinte american pentru care politica pare să însemne o afacere, nu a învățat nimic din erorile predecesorilor săi. Liderul de la Casa Albă dorește o soluție radicală în problema Qatarului, fără să țină cont de riscul declanșării unui război mondial.
Opinie semnată de Vlad Mateescu
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al Assad Donald Trump Saddam Hussein
Locații: Qatar
Subiecte: Orientul Mijlociu Război Irak Război Siria Terorism
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)