Un parlamentar propune REFERENDUM pentru ca Finlanda să iasă din UE: Ar trebui să urmăm aceeași cale ca Marea Britanie
Finlanda ar trebui să ia în calcul organizarea unui referendum privind părăsirea Uniunii Europene după următoarele alegeri care vor avea loc peste trei ani, susține parlamentarul Sampo Terho, din partidul Adevărații Finlandezi, membru al coaliției de guvernare, informează neweurope.eu.
''Dacă Finlanda ar vrea să acționeze în această chestiune, atunci ar trebui să urmăm aceeași cale ca Marea Britanie'', a declarat Sampo Terho.
Parlamentarul finlandez a refuzat să spună dacă partidul din care face parte va propune un vot pentru ”Fixit”, dar a precizat că acest subiect ar trebui să fie unul prioritar în contextul alegerilor programate în 2019.
''Dacă poporul susține aceasta, atunci am avea un vot dacă să rămânem sau să ieșim'' din UE, a spus parlamentarul finlandez, potrivit b1.ro.
Premierul Juha Sipila nu a comentat propunerea lui Terho, însă a declarat că ”guvernul nu va propune un referendum pentru părăsirea Uniunii Europene”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Finlanda Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)