Ungaria anunță organizarea unui referendum național anti-Soroș
Guvernul Ungariei a anunțat marți că va organiza un referendum referitor la așa-numitul „Plan Soros”, formulă folosită la Budapesta pentru presupusul proiect al miliardarului american de origine ungară George Soroș de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.
Campania pentru referendum urmează să înceapă luna viitoare, a declarat Bence Tuzson, purtător de cuvânt al guvernului ungar, unui post de radio preluat de AFP.
Zeci de mii de familii vor primi chestionare în acest cadru.
Va fi a treia consultare populară din 2015 încoace și va avea loc cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie 2018. Prima a consultat cetățenii asupra legăturilor dintre imigrație și terorism, iar a doua, după numai câteva luni, a fost intitulată „Să oprim Bruxellesul”. Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că amenință suveranitatea Ungariei.
Orban îl consideră pe Soros principalul inamic al Ungariei și a lansat anul acesta mai multe acțiuni pentru a-l discredita și împotriva numeroaselor organizații neguvernamentale susținute de omul de afaceri, în special în estul Europei, reamintește AFP.
La rândul lui, miliardarul american de origine maghiară și-a făcut lobby la Bruxelles în această vară, cerând poporului ungar și Uniunii Europene să reziste împotriva premierului Orban, pe care l-a acuzat că a făcut din Ungaria un „stat mafiot”. Războiul pe față dintre șeful guvernului de la Budapesta și miliardarul american a pornit după ce Budapesta a adoptat o lege care vizează universitățile din țări care nu aparțin Uniunii Europene, interzicând acordarea de diplome ungare de către aceste instituții fără un acord între guvernele naționale.
Central European University (CEU), înființată de George Soros în 1991 la Budapesta a fost direct vizată de această lege.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Persoane: George Soros Viktor Orban
Locații: Ungaria
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa Referendum
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)