Ungaria pregătește reducerea subvențiilor pentru refugiați. Spațiul disponibil în centrele de cazare ar trebui să fie identic cu cel din închisori
Ungaria pregătește reducerea subvențiilor pentru refugiați și micșorarea drastică a spațiului disponibil în centrele de primire, măsuri ce ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie, transmite Reuters.
Conform unui proiect legislativ făcut public luni, persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecție internațională, inclusiv azil, vor avea permisiunea de a rămâne într-un centru de primire pentru o perioadă de numai o lună, față de două luni în prezent.
Spațiul maxim disponibil în aceste centre ar trebui să fie identic cu cel stabilit pentru închisori. Totodată, guvernul va elimina unele dintre subvenții, precum fondurile pentru educație destinate acestor persoane.
"Scopul principal este reducerea subsidiilor pentru solicitanții de azil și pentru cei care au primit protecție internațională", explică guvernul de la Budapesta, precizând că în acest fel este combătută migrația economică.
Anul trecut, numai 508 solicitanți de azil au primit o formă de protecție în Ungaria, printre care azil, conform datelor făcute publice de Biroul pentru Imigrație.
Comitetul Helsinki din Ungaria a criticat noile măsuri, potrivit Agerpres, precizând că acestea vor face imposibilă integrarea refugiaților în această țară, împingându-i spre alte destinații.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Viktor Orban
Locații: Budapesta
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa Tabere refugiați
Organizații: Guvernul Ungariei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)