Ungaria va cere revizuirea Acordului de asociere a Ucrainei la UE: Soarta minorităților maghiare NU este negociabilă
Ungaria va cere revizuirea Acordului de asociere a Ucrainei la UE, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar pentru afaceri externe și relații economice internaționale, avertizând că soarta minorităților maghiare nu este negociabilă. El a lansat din nou un apel la autoritățile din Ucraina să retragă prevederile din noua lege a educației care încalcă drepturile minorităților, transmite MTI.
Șeful diplomației ungare a afirmat în cadrul unei conferințe de presă la Budapesta că noua lege ucraineană, care limitează accesul minorităților etnice la învățământul în limba maternă, încalcă acordul de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană și că Ungaria va cere revizuirea acestui acord la următoarea reuniune a miniștrilor de externe din UE care se va desfășura la Luxemburg. În consecință, va trebui convocat Consiliul de asociere, iar Ungaria va cere să fie pusă pe agendă chestiunea încălcării acordului de asociere, a explicat ministrul, conform Agerpres.
Szijjarto a mai spus că, dacă Ucraina nu ia măsurile necesare, ar putea fi aplicate sancțiuni cu caracter comercial și a avertizat că Ungaria va bloca demersurile ucrainene în vederea integrării acestei țări în UE cât timp legea în cauză nu va fi modificată.
Ministrul ungar de externe a precizat că legea ucraineană a educației afectează în mod negativ 71 de instituții de învățământ din vestul Ucrainei, unde trăiesc majoritatea etnicilor maghiari din această țară.
El a insistat că argumentul în sensul că respectiva lege este necesară pentru a îmbunătăți aptitudinile de limba ucraineană ale minorităților este o „minciună cinică" pe care Ungaria o va contesta în toate forumurile internaționale. Educația în limba maternă și cunoștințele de ucraineană se pot dezvolta în paralel, a spus Szijjarto.
Ministrul ungar de externe a mai menționat că va aborda această chestiune la întâlnirea pe care o va avea joi la Budapesta cu omologul său din Ucraina.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat recent controversata lege, adoptată de parlamentul de la Kiev, care limitează dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Persoane: Peter Szijjarto
Subiecte: Românii din Ucraina Școli în limba română
Organizații: Parlamentul Ucrainei Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)