Vaticanul va avea tribunal pentru audierea episcopilor care protejează preoții pedofili
Vaticanul va avea o instanță în fața căreia vor fi aduși episcopii acuzați că acoperă cazurile de pedofilie și abuzuri sexuale asupra copiilor din sânul Bisericii Catolice.
Papa Francisc a decis să aprobe înfiinţarea unui tribunal în care vor fi audiate cazurile înalților prelați ai Bisericii Catolice, acuzaţi de pedofilie, relatează site-ul ziarului Corriere della Sera.
Creat ca urmare a recomandărilor nou-creatului comitet privind abuzurile sexuale comise de clerici, tribunalul va pedepsi episcopii acuzaţi că au acoperit abuzurile comise de preoţi asupra copiilor.
Potrivit unui comunicat al Vaticanului, scopul tribunalului va fi să "judece episcopii pentru abuz de putere în legătură cu abuzurile comise asupra minorilor".
Părintele Federico Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului, a declarat că episcopii pot fi judecaţi şi dacă nu au reuşit să împiedice producerea unor astfel de abuzuri.
Numeroase ONG-uri internaționale, dar și ONU au criticat în ultimii ani puternic Biserica pentru că nu a reuşit să pună capăt abuzurilor şi că a permis acoperirea preoţilor vinovaţi.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Papa Francisc
Locații: Vatican
Subiecte: Pedofilie
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)