Viktor Orban amenință să închidă ONG-urile care îi ajută pe solicitanții de azil în Ungaria
Premierul Viktor Orban nu cedează în fața presiunilor UE privind imigranții. Șeful guvernului de la Budapesta a amenințat că va închide organizațiile neguvernamentale care apără drepturile refugiaților și ale solicitanților de azil, relatează dpa preluată de Agerpres.
„Dacă nu vor să își oprească activitățile periculoase, pur și simplu le vom expulza de pe teritoriul țării, indiferent cât de puternice sau bogate ar fi”, a spus Orban în discursul despre starea națiunii.
Parlamentul ungar urmează să înceapă marți să dezbată proiecte de lege care ar impune noi sarcini ONG-urilor ce lucrează cu refugiații, existând chiar riscul ca acestea să fie închise.
Totuși, pentru a trece proiectele de lege, guvernul Orban are nevoie de o majoritate de două treimi pe care în prezent nu o deține în parlament.
Conform proiectelor de lege, care au fost publicate recent pe site-ul parlamentului, respectivele ONG-uri vor plăti o taxă de 25% pentru toate finanțările externe, iar angajații lor ar putea primi interdicția de a mai intra în centrele de refugiați din apropierea granițelor țării.
Organizațiile vizate vor trebui de asemenea să se înregistreze la Ministerul de Interne, care ar putea acorda amenzi sau le-ar putea refuza ONG-urilor posibilitatea de a activa legal în Ungaria.
Orban s-a remarcat ca lider al unei poziții anti-imigrație în interiorul Uniunii Europene în timpul crizei migrației din 2015-2016, când un val masiv de refugiați și imigranți a trecut prin Balcani și Ungaria.
Între timp, Ungaria a adoptat legi restrictive împotriva refugiaților și imigranților și a refuzat să accepte cotele obligatorii ale UE pentru persoanele care ar primi azil, chiar cu prețul unei acțiuni în justiție din partea Bruxellesului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: Viktor Orban
Locații: Ungaria
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: ONG
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)