Vladimir Putin îl invită pe Bashar al-Assad la un compromis
Vladimir Putin, şeful statului rus, a declarat miercuri că bombardamentele aeriene efectuate de avioane rusești în Siria au avut o amploare limitată, adăugând că omologul său sirian, Bashar al-Assad, dă dovadă de flexibilitate și se arată deschis unui compromis cu privire la viitorul țării sale, informeză Reuters, conform Agerpres.
Preşedintele rus a făcut această declaraţie după primele raiduri aeriene efectuate de aviația rusească împotriva pozițiilor jihadiștilor din Statul Islamic în Siria.
"O soluție definitivă pe termen lung nu este posibilă în Siria decât pe baza unei reforme politice și pe baza unui dialog între forțele normale ale țării", a spus Vladimir Putin în fața presei.
"Știu că președintele Assad înțelege aceasta și că este pregătit pentru un astfel de proces. Sperăm că el va fi activ și flexibil și că va fi dispus la un compromis în numele țării sale și al poporului său", a adăugat șeful statului rus.
Ministerul rus al Apărării a precizat că bombardamentele efectuate miercuri au vizat echipamente militare, instalații de comunicații, depozite de arme, de muniții și de carburant aparținând Statului Islamic.
Diplomați și organizații ale insurgenților au pus la îndoială această informație.
Ivan Konavolov, specialist în probleme militare rusești, a explicat că decizia Kremlinului este motivată în primul rând de obiective politice.
"Aceasta înseamnă că evaluarea generală a situației este că soluția politică trebuie amânată o vreme și că o soluție militară este necesară", a precizat el.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al Assad Vladimir Putin
Subiecte: Război Siria
Organizații: Armata Rusiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)