Credința și Frica (duminica a treia după Paști)
Credința și teama sunt antinomice; raportul dintre ele este invers proportional. De aceea, nu întâmplător, unul dintre cele mai frecvente îndemnuri biblice este „nu te teme/nu vă temeți”.
Credința și teama sunt antinomice; raportul dintre ele este invers proportional. De aceea, nu întâmplător, unul dintre cele mai frecvente îndemnuri biblice este „nu te teme/nu vă temeți”.
Învierea Mântuitorului Hristos este evenimentul care a zguduit din temelii întreaga istorie a umanității, afectând cu har nu numai viitorul lumii ci și trecutul ei, orientându-le către cer și dăruindu-le sens veșnic.
Fără tăgadă, unul din cei mai buni ziariști de „externe”, comentator de politică externă, în principal, dar nu numai, dedicat total scrisului și documentării exacte, comentariului politic de excepție, decenii întregi la ziarul „România liberă”
Pe Corneliu Vlad l-am cunoscut în 1991, când am avut onoarea și privilegiul să lucrez cu domnia sa la ziarul „România liberă”. Era șeful secției Externe și, împreună cu Uly Vălureanu, începuse un proiect nou, propus de directorul ziarului Petre Mihai Băcanu.
De asemenea, sesizez că Parlamentul României a instituit recent, în 19 martie a.c., ca ziua de 14 mai să devină Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel, deși Consiliul Legislativ a atras atenția că alegerea zilei de 14 mai nu se justifică
George Simion spune că nu ar refuza să fie candidatul la prezidențiale, deși un anunț oficial nu a fost făcut până acum. Totuși, liderul AUR a declarat că decizia nu îi aparține doar lui.
Cazul Florin Piersic, un "tezaur" național, arată - a câta oară? - falimentul sistemului de sănătate din România, incapacitatea de a aborda pluridisciplinar un pacient. Poți să mori cu zile, plimbat între mai multe spitale.
Votul în Consiliul European a fost 19 pentru, între care și impostorul Klaus Iohannis, care teoretic e reprezentantul „nostru” și evident că a votat alături de Ursula von de Leyen, de Emanuel Macron, de Giorgia Meloni (da, da, „suveranista”, care a câștigat alegerile cu promisiuni de stăvilire a migrației a votat pentru.
Autoritățile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal granița către România
Și uite-așa, România dobândește toate atributele de a deveni (Doamne ferește) ciuca bătăilor între "monștrii reci” ai lumii de azi, cum îi numea Nietzsche.
Intelectualii lui Petrov s-au întors la țâța cea mai grasă: PNL. După o tură la baronul Flutur, brigadierii lui Băsescu se reunesc la Iași sub balconul lui Teofan: Pleșu, Patapievici, Bănescu, Baconschi, Preda, Papahagi, Cotoi, în campanie!
Asociația Medici pentru Consimțământ Informat a realizat un interviu video cu Dr. Meryl Nass, medic specialist în medicină internă în SUA, cu experiență inclusiv în domeniul folosirii armelor biologice.
Prin tratatul de pace de la București, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub denumirea de Basarabia. Dorința Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – și chiar dincolo de ea – nu era nouă.
Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de liniște în care se retrăgeau monahii iubitori de mai multă rugăciune și nevoință.
AUR este creditat cu 34% din intențiile de vot la alegerile europarlamentare, PSD și PNL cu 27%, ADU cu 25%, UDMR cu 7%, Reper cu 4%, iar SOS cu 3%, conform unui sondaj realizat de Centrul de Studii Politice și Sociologice.
Actorul Florin Piersic a fost mutat, joi, din Secția ATI a Spitalului Foișor într-un salon din Compartimentul Septic al unității medicale, anunță reprezentanții acesteia.
Vasile Bănescu dă mereu pe-afară de elocință, asmute metaforele, scoate toată literatura din el atunci când combate. Îl văd epuizat, stors de retorică, leșinat, de fiecare dată când postează.
Înainte de Înviere, pe la Romană. Liniște, lume puțină. Pe lângă mine trece o tânără fredonând. Deși eram doar noi pe trotuar, m-a atins cu cotul. S-a scuzat. Vântul i-a umflat și părul negru lung și cârlionțat, si balonzaidul roșu aprins. Părea trandafirul deșertului. După câțiva pași, se oprește brusc, se întoarce, scoate telefonul din buzunar și
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Ziua Națională a Familiei în Duminica cea mai apropiată de 15 mai, ca fiind Duminica familiei creștine.
La 15 mai se împlinesc 186 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Grigorescu, considerat fondatorul picturii române moderne și un simbol național pentru modul în care a adu1s în prim-plan valori ale spiritualității românești.
„Mai dau o veste. Anul fiscal în Statele Unite se termină în septembrie. Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu Statele Unite”. Așa grăit-a premierul Ciolacu zilele trecute la Antena 3.
Sfântul Iacob Putneanul s-a născut în 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viața monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de
Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, până la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naționale a României (BNR), scrie News.ro.
Premierul Ciolacu a declarat, marți, la Brașov, că a avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis, despre donarea unui sistem Patriot către Ucraina, el arătând că urmează să se ia o decizie în CSAT.
În condițiile în care nicio țară nu și-a anunțat susținerea pentru Klaus Iohannis, președintele român urmează să-și retragă candidatura pentru funcția de secretar general NATO, scrie publicația turcă T24.
În urmă cu 14 ani, avea loc în Aula Mare a Facultății de Drept o Conferință-avertisment unică: Mărturisitorii închisorilor bolșevice relevau sensul martirajului și avertizau asupra Dictaturii Biometrice care vine cu „Cipul Controlului Total”, adică exact ceea se întâmplă acum.
Săptămâna trecută, mulți oameni din diferite zone ale lumii au asistat la imagini spectaculoase cu aurore boreale. Evenimentul s-a manifestat chiar și în zone ale lumii unde în mod normal nu apar astfel de fenomene, inclusiv în România
„Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate pușcăriile noastre, formează cea mai măreață și frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu.
"Pe toți mucenicii Neamului, eroi,/ Luptători cu spada sau cu rugi sfințite,/ Toți cei ce se roagă astăzi pentru noi,/ Și ne scot în grabă tainic din ispite,/ Și pe toți aceia care pentru neam,/ Au trăit în temniți ca-n niște morminte,/ Pomenește-i, Doamne, Tu când vei veni,/ În Împărăția slavei Tale sfinte."
„Atunci a început în România dansul Satanei, triumful Salomeei. Plânsete și scrâșnirea dinților, dureri, tăceri, rugăciuni și resemnări.” „Scopul vieții este lupta pentru eliberarea din robia ispitei și a morții cu nădejdea învierii în Împărăția cerurilor.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că a discutat cu președintele Klaus Iohannis pe tema relocării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, subliniind că o decizie pe acest subiect se va lua în urma unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Măi, dragă popor... păi, după cât înțeleg eu, ar fi reușit și băiatul nostru Theodor Andrei -cel îmbrăcat în roz, având în preajmă niște femele care-l vopseau cu catran pe piept- să intre în finală, să ia, în 2023, trofeul la EUROVISION și să-l spargă „în mod accidental”, numai și numai dacă era un pic mai atent la vestimentație!
Candidații la prezidențiale după George Simion: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și nu în ultimul rând, George Simion.
Un denunțător de la Pfizer a dezvăluit că angajaților companiei li s-a oferit un vaccin Covid-19 „separat și distinct” și li s-a spus că vaccinul lor „nu va afecta în niciun fel aprovizionarea guvernelor naționale”.
Gregorian Bivolaru, fost lider al sectei „Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut” (MISA), a obținut daune financiare din partea statului român pentru procesul în care a fost implicat și care a durat timp de 17 ani
Pe 13 mai 2008 a murit marele Colea Răutu, născut la Bălți, în Basarabia. Actorul ajunsese în spital chiar în duminica de Paști, în urma agravării undei suferințe hepatice mai vechi. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Fomist după putere și după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis și Buci, a trecut la teatru.
Un nou sondaj de opinie dat publicității luni răstoarnă toate calculele de pe scena politică. Candidatul PSD la primăria Capitalei, Gabriela Firea, înregistrează un scor peste candidatul independent Nicușor Dan.
Mihai Leu a fost internat de urgență la Spitalul Fundeni, după ce a fost transferat de la Hunedoara. Potrivit surselor Antena 3, fostul campion mondial la box ar avea probleme din cauza unor complicații apărute după o intervenție chirurgicală.
Mai mulți parlamentari germani din partidele de guvernământ și din opoziție au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul NATO, a informat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) pe 11 mai.