ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Covidul a marcat o accelerare a agendei globaliste, o cursă nebună spre linia de sosire, care a părut să își piardă elanul înainte de victorie. Dar cursa continuă.

Un editorial de Kit Knightly de la Off-Guardian pe care l-am tradus pentru ActiveNews.

*

Guvernul mondial va însemna sfârșitul jocului. Știm asta.

Controlul total asupra tuturor aspectelor vieții fiecărui individ de pe planetă – acesta este scopul.

A devenit evident pentru oricine a fost cât de cât atent la ce s-a petrecut în ultimii ani, ba chiar decenii.

Orice umbră cât de mică de îndoială care mai persista a fost spulberată odată cu Operațiunea Covid, iar membrii Sistemului au început să o afirme deschis.

Covidul a marcat o accelerare a agendei globaliste, o cursă nebună spre linia de sosire, care a părut să își piardă elanul înainte de victorie. Dar cursa continuă.

Obiectivul nu s-a schimbat, însă, în anii următori, agenda globalistă a intrat ușor în umbră.

Teoretic știm ce vor, dar ce înseamnă asta în practică?

Cum va arăta cu adevărat un eventual Guvern Mondial?

Mai întâi, să vorbim despre ce NU vom vedea.

1. Nu se vor declara ca atare.

Nu, aproape cu siguranță nu va exista NICIODATĂ un „guvern mondial” oficial. Cel puțin o lungă perioadă de acum încolo.

Este lecția pe care au învățat-o de la Covid: a da un Nume și un Chip globalismului nu ar face decât să dea apă la moară unei rezistențe colective.

2. Nu vor desființa Statele.

Puteți fi siguri că Klaus Schwab (sau oricine altcineva) nu va apărea simultan pe toate posturile de televiziune din lume pentru a anunța că acum suntem toți „citizens of ze vurld” și că statele naționale nu mai există.

Parțial, pentru că ar incita la rezistență (vezi punctul 1), dar mai ales pentru că tribalismul și naționalismul sunt pur și simplu prea utile manipulatorilor opiniei publice.

Și, evident, continuarea existenței statelor-națiuni nu exclude câtuși de puțin existența unui control supranațional, așa cum existența Rhode Island, Florida sau Texas nu exclude existența unui stat federal.

3. Nu va exista niciodată o declarație explicită a schimbării de sistem.

Nu ni se va spune că de acum suntem uniți într-un nou model social, politic sau economic, iar iluzia regionalizării și a varietății superficiale va camufla absența oricărei posibilități reale de opțiune în peisajul politic.

O piele fină polisistemică întinsă peste un schelet monosistemic.

Capitalism, comunism, socialism, democrație, tiranie, monarhie... aceste cuvinte vor fi golite de orice semnificație, mai mult decât au fost golite până acum. Dar nu se va renunța la ele.

Ceea ce globalismul NE VA ADUCE – cred eu – este un ansamblu de state-națiuni, în mare parte doar cu numele, care va avea sisteme de guvernare diferite doar superficial.

Toate construite pe aceleași principii esențiale și toate răspunzând comenzilor unei autorități superioare ne-alese și ne-declarate.

...Dacă vă sună familiar este pentru că, PRACTIC, ACEST SISTEM EXISTĂ DEJA.

Singurele aspecte majore care lipsesc deocamdată sunt mecanismele prin care acest model aproximativ poate fi transformat într-o rețea difuză, în care toate colțurile sunt teșite și orice putere suverană originară devine amintire.

Aici intră în rol cei trei piloni ai reglementării globale:

1. Banii Digitali;

2. Identitatea Digitală;

3. „Acțiunea Climatică”.

Să le analizăm pe fiecare în parte.

1. Banii Digitali

Peste 90% dintre statele lumii se află în prezent în procesul adoptării unei monede digitale emise de banca centrală.

Off-uardian și alții au informat despre promovarea monedelor digitale ale băncilor centrale (CBDC) de ani de zile, astfel încât nu mai e nevoie să reluăm aici vechile discuții.

Pe scurt, moneda în întregime digitală permite o supraveghere totală a fiecărei tranzacții. Dacă moneda este programabilăea permite de asemenea și CONTROLUL asupra fiecărei tranzacții.

Pentru mai multe detalii puteți citi amplul nostru Catalog privind Monedele Digitale.

Este clar că CBDC-urile reprezintă un potențial coșmar distopic care poate afecta drepturilor oricărei persoane obligate să le utilizeze.

Dar prin ce sunt ele un element constitutiv al unui guvern mondial?

Răspunsul la această întrebare este: „INTEROPERABILITATEA”.

Chiar dacă CBDC-urile naționale ale lumii vor fi teoretic distincte unele de altele, majoritatea sunt CODATE PENTRU A SE RECUNOAȘTE ȘI A INTERACȚIONA UNELE CU ALTELE.

Aproape toate sunt create conform directivelor elaborate de Banca Reglementelor Internaționale și de alte instituții financiare globaliste.

Și toate sunt programate de același mic grup de coloși tehnologici.

Un raport din iunie 2023 pentru Forumul Economic Mondial sublinia importanța „Principiilor de Interoperabilitate Globală ale Monedelor Digitale emise de Băncile Centrale” și conchidea:

„Este crucial pentru băncile centrale să acorde întâietate aspectelor de interoperabilitate încă de la începutul procesului de creare (a CBDC-urilor) aderând la un sistem de principii directoare.

„Pentru a facilita coordonarea mondială și a asigura funcționarea armonioasă a CBDC-urilor, devine imperativă elaborarea unui set complet de principii și norme.

„Bazat pe cercetările anterioare și pe eforturile de colaborare, acest set de principii poate servi ca bază solidă, îndrumând băncile centrale să ia în considerare încă de la început, într-un mod proactiv, interoperabilitatea.

„Prin adoptarea acestor principii, băncile centrale pot contribui la crearea unui ecosistem CBDC coerent și interconectat.”

Comentând raportul, site-ul Forumului Economic Mondial sublinia:

„Pentru a garanta o punere în practică reușită și a promova interoperabilitatea, devine primordială coordonarea mondială (...) Prin aderarea la principiile de interoperabilitate, CBDC-urile pot progresa, ducând la sisteme de plată digitale eficiente și interconectate.”

Nu trebuie să fii un geniu pentru a pricepe ce înseamnă „coordonare mondială”, „ecosistem coerent”, „progres armonios” și „sisteme de plăți interconectate”.

NU EXISTĂ NICI O DIFERENȚĂ PRACTICĂ între cele 195 de monede digitale „interoperabile” și „interconectate” și o monedă mondială unică.

De fapt, „interoperabilitatea” este cuvântul de ordine al tuturor structurilor de putere globaliste care vor apărea.

Ceea ce ne duce la...

2. Identitatea Digitală

Presiunea mondială în favoarea identităților digitale obligatorii este mai veche chiar decât agenda monedei digitale. Datează de la începutul secolului, odată cu „cărțile de identitate națională” ale lui Tony Blair.

Timp de decenii, identitatea digitală a fost „soluția” propusă pentru orice „problemă”.

Terorism? Identitatea digitală vă va asigura securitatea.

Imigrație ilegală? Identitatea digitală vă va securiza frontierele.

Pandemie? Identitatea digitală va permite să se știe cine este vaccinat și cine nu.

Inteligența Artificială? Identitatea digitală va dovedi cine este uman.

Sărăcia? Identitatea digitală „va favoriza incluziunea financiară”.

În mod evident, asemenea CBDC-urilor, un serviciu de identitate digitală de mare anvergură constituie o amenințare pentru drepturilor omului.

Și, asemenea CBDC-urilor, prin interconectarea platformelor naționale de identitate digitală se poate construi un sistem mondial.

Repet: totul este o chestiune de „interoperabilitate”. Și este folosit exact același limbaj.

Programul Identity4Development al Băncii Mondiale afirmă:

„Interoperabilitatea este crucială pentru dezvoltarea ecosistemelor de identitate eficiente, durabile și utile.”

Miniștrii nordici și baltici însărcinați cu digitalizarea au făcut public apel la identificări digitale operaționale „transfrontaliere”.

ONG-uri ca Open Identity Exchange (OIX) publică rapoarte despre„necesitatea normelor privind datele personale pentru a permite interoperabilitatea identificărilor digitale deopotrivă în federații, în cadrul unui ecosistem de identificare, cât și între ecosistemele de identicare înseși”.

Lista guvernelor naționale care introduc identificările digitale, prin „asociere” cu coloșii tehnologici pentru a realiza sau promova „interoperabilitatea transfrontalieră”, este lungă și nu încetează să se lungească.

În octombrie 2023, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a dat publicității „liniile directoare” pentru crearea și utilizarea identităților digitale.

NU EXISTĂ NICI O DIFERENȚĂ PRACTICĂ între cele 195 de platforme de identitate digitală din rețea și un program unic mondiale de identitate digitală.

Au creat programe mondiale pentru bani și pentru identitate.

Astfel, pot controla și supraveghea mișcările, tranzacțiile financiare, sănătatea și multe alte aspecte ale vieții fiecăruia dintre noi.

Este vorba de un mecanism de supraveghere și control, gestionat printr-un model creat și menit să camufleze existența unui guvern mondial.

Dar în domeniul politicii?

Cum gestionează acest guvern mondial politica și legislația fără să își dea de gol existența?

Prin Schimbarea Climatică, iată cum!

3. „Acțiunea Climatică”

Schimbarea Climatică a reprezentat de ani de zile avangarda programului de globalizare. Calul troian al tehnocrației antiumane.

Începând cu 2010, „experți” reputați în materie de schimbare climatică sugerau că „oamenii nu sunt suficient de evoluați” pentru a combate schimbarea climatică și că „ar putea fi necesar ca democrația să fie suspendată pentru o perioadă”.

Mai recent, în 2019, Bloomberg publica articole cu titluri precum „Schimbarea Climatică va ucide suveranitatea națională așa cum o cunoaștem”, iar universitarii ne spuneau:

„Statele vor fi incapabile să rezolve crize mondiale precum schimbarea climatică atâta vreme cât nu vor renunța la suveranitatea lor.”

Timp de ani de zile, schimbarea climatică a fost prezentată ca motivul pentru care am putea fi „obligați” să renunțăm la democrație sau la suveranitate.

În paralel, există un puternic curent de propagandă care urmărește să transforme „schimbarea climatică” dintr-o problemă de MEDIU într-o problemă GLOBALĂ.

În această etapă, toate guvernele naționale cad de acord că „schimbarea climatică” este o problemă urgentă, care, pentru a fi rezolvată, are nevoie de cooperare mondială.

Se organizează summit-uri uriașe în cadrul cărora se semnează acorduri internaționale, care leagă statele-națiuni de anumite politici, „pentru binele planetei”.

După ce au stabilit acest model, ei lărgesc anvergura „schimbării climatice”. Fac din „schimbarea climatică” răspunsul la orice întrebare.

Evident, „schimbarea climatică” trebuia de la bun început să aibă impact asupra energiei și transportului.

După Covid, „schimbarea climatică” a fost re-etichetată ca o „criză de sănătate”.

Acum, ni se spune că „schimbarea climatică” produce o criză alimentară.

Ni se spune că și comerțul internațional trebuie să devină „climatic sustenabil”.

Ni se spune de către Banca Mondială că reforma educației va contribui la combaterea schimbării climatice.

Ni se spune de către FMI că fiecare țară din lume ar trebui să instituie taxe pe carbon și, într-un recent episod „încrucișat”, că CBDC-urile pot fi bune pentru mediu.

V-ați prins cum funcționează?

Agricultură și hrană, sănătate publică, energie și transport, comerț, taxe și impozite, ba chiar și educație...

Aproape orice domeniu al guvernului este acum practic acoperit de umbrela „schimbării climatice”.

Nu mai au NEVOIE de un guvern mondial unic, ci doar de un grup de „experți climatici internaționali și imparțiali” care lucrează pentru salvarea planetei.

Prin pârghia „schimbării climatice”, acești experți vor avea puterea de a dicta – scuze, recomanda – politicile guvernamentale din aproape toate domeniile vieții pentru fiecare țară de pe planetă.

Înțelegeți?

Este vorba de un guvern mondial, nu centralizat ci difuz.

Ca sistemul Cloud pentru computere.

Un colectiv de tehnocrați și de corporații supranaționale, asemenea principiului de funcționare al unui stup.

Fără existență, nici autoritate oficială – deci fără responsabilitate – canalizând toate deciziile sale politice spre un singur filtru: schimbarea climatică.

Nu va exista o monedă digitală unică – vor fi zeci și zeci de monede digitate „interoperabile”, formând un „ecosistem de plată armonios”.

Nu va exista un serviciu de identitate digitală unic – va fi o serie de „rețele de identitate interconectate”, angajate în „libera circulație a datelor personale pentru a promova securitatea”.

Nu va exista un guvern mondial unic – vor fi grupuri internaționale de „experți imparțiali”, numiți de ONU, care vor formula „recomandări politice”.

Majoritatea sau totalitatea țărilor lumii vor pune în practică majoritatea sau totalitatea recomandărilor, dar oricine va afirma că aceste grupuri de „experți” se constituie într-un guvern mondial vor primi notificări de la Snopes sau Politifact care vor afirma că „grupurile de experți ONU nu constituie un guvern mondial deoarece nu au nici o putere legislativă”.

Aceasta este opinia mea despre cum va prinde formă Guvernul Mondial în 2024 și în anii următori.

Fragmentat, contestabil... dar foarte, foarte REAL.