Adriana Tîrnoveanu: România poartă IE
România poartă IE,
Nu de-acum, de când se ștIE!
E cusută-n fir de foc,
Descântat în busuioc,
Prin împunsături terestre,
Dumnezeu ne-a lăsat zestre
Semne veșnice brodate,
Bogății neașteptate.
Pe cămeșa cea cu vise
Râuri sunt, păduri ori spice,
Cruci și rost, șiruri bogate,
Straiul nostru-i sfânt în toate.
Din hotar până-n hotar
IA noastră-i un altar
Unde ard povești frumoase,
Prin motive migăloase,
De deochi sau amor dulce,
În romb, floare sau în cruce;
Voronețul stă-n culoare
Roșul, albul, galben-soare,
Totu-i prins pe-a noastră IE:
Moarte, adult, copilărIE,
Bucurii, tristeți, uniri,
Vindecări, mărturisiri,
Șiruri lungi de energii,
Borangic cu ape vii,
LiturghIE și credință
Toate îmbrac-ă noastră ființă,
Și bătrâni, dar si copil
La botez, dar și pe miri,
Am trecut prin timp gătiți,
În port sacru primeniți.
Am un gând, neașteptat,
De acolo, de la sat,
Unde încă se mai țes
Și pânzeturi, și-nțeles:
Nu-i așa că-n aste timpuri
IA se coboară-n mituri
Și apoi urcă iar coline,
Inspre mine, înspre tine,
Înspre orișicui îi pasă
De simbolul de acasă?
Că-n sarbători făclIE
România poartă IE?
Și mai am o constatare,
Azi, când lumea-i așa mare,
De ne risipim prin ea,
IA-i ca duminica,
E o candelă cu mir
Povestită fir cu fir,
Cin’ ne vede ne admiră,
Ne citesc filă cu filă,
Răsfoind prin cusătură
Neam, istorii, semnătură
….românească
Dumnezeu s-o ocrotească!
Adriana Tîrnoveanu
Nu de-acum, de când se ștIE!
E cusută-n fir de foc,
Descântat în busuioc,
Prin împunsături terestre,
Dumnezeu ne-a lăsat zestre
Semne veșnice brodate,
Bogății neașteptate.
Pe cămeșa cea cu vise
Râuri sunt, păduri ori spice,
Cruci și rost, șiruri bogate,
Straiul nostru-i sfânt în toate.
Din hotar până-n hotar
IA noastră-i un altar
Unde ard povești frumoase,
Prin motive migăloase,
De deochi sau amor dulce,
În romb, floare sau în cruce;
Voronețul stă-n culoare
Roșul, albul, galben-soare,
Totu-i prins pe-a noastră IE:
Moarte, adult, copilărIE,
Bucurii, tristeți, uniri,
Vindecări, mărturisiri,
Șiruri lungi de energii,
Borangic cu ape vii,
LiturghIE și credință
Toate îmbrac-ă noastră ființă,
Și bătrâni, dar si copil
La botez, dar și pe miri,
Am trecut prin timp gătiți,
În port sacru primeniți.
Am un gând, neașteptat,
De acolo, de la sat,
Unde încă se mai țes
Și pânzeturi, și-nțeles:
Nu-i așa că-n aste timpuri
IA se coboară-n mituri
Și apoi urcă iar coline,
Inspre mine, înspre tine,
Înspre orișicui îi pasă
De simbolul de acasă?
Că-n sarbători făclIE
România poartă IE?
Și mai am o constatare,
Azi, când lumea-i așa mare,
De ne risipim prin ea,
IA-i ca duminica,
E o candelă cu mir
Povestită fir cu fir,
Cin’ ne vede ne admiră,
Ne citesc filă cu filă,
Răsfoind prin cusătură
Neam, istorii, semnătură
….românească
Dumnezeu s-o ocrotească!
Adriana Tîrnoveanu
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Monahul Filotheu Bălan: "Îngerul a strigat" în Do Major este melodie de marș masonic ("Imitare rusă / Astfel tradusă") - VIDEO/DOC
Gogorița Verde: Asia se dezvoltă și Occidentul se prăbușește
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
Luminița Arhire: HI, EUROPE!!! SĂ BEM O BERE, SĂ NE LUĂM LA REVEDERE!
Av. Elena Radu: Burduja spune că și-a permis financiar să facă studii la Harvard și Stanford cu burse
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Adriana Tîrnoveanu
Locații: România Mare
Subiecte: ZIUA IEI
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)